Nu mă mai prea dau în ultima vreme în vânt după filme de groază şi nu eram extrem de entuziasmată când cineva a pomenit de Hausu dar am zis să încerc totuşi, din moment ce era de prin ’70 şi aici e locul şi timpul potrivit pentru a te da în vânt după începutul efectelor speciale. Pot spune că întradevăr le ador, să văd transformarea aia mecanizată, să fie atât de evident şi în acelaşi timp să fie abil să-mi dea furnicături. Ba chair, îţi recomand un film nu prea prelucrat de groază, un clasic, decât să-ţi recomand o porcărie care exploatează aceleaşi teme vechi de acum câţiva ani – poate că doresc să le îmbunătăţească, dar chair nu au nevoie.

Hausu, deci. Începusem să-l văd şi totul chiar mi se părea de-a dreptul stupid. Mai ales personajele şi jocul actorilor. Groaznic. Muzica de pe fundal şi modalitatea de trecere de la un cadru la altul. Multe chiar nu aveau logică. Părea doar o imitare tâmpită a anime-urilor, unde pe o fată chiar o cheamă Fanta şi pe alta Mac de la, citez: “english stomach”.

Totul decurgea normal, nimic interesant vreo juma de oră. Mă enervam chair căci vorbeau mult şi lung şi prost. Povestea era a uneia care, ca să nu vină cu tatăl său şi viitoarea sa mamă nu mai ţin minte unde, se duce cu câteva colege la o mătuşă în vacanţă. Aici e partea interesantă. Fix când eram pe cale să îl închid, una se duce să ia pepenele verde din fântână şi să o caute în acelaşi timp şi pe Mac, scoate fără să-şi dea seama capul tipei care începe să vorbească ciudat, şi care apoi o urmăreşte şi o muşcă de bucă. După, în timp ce aia s-a plâns de ce a văzut, se aşează la masă şi mătuşa scoate pe gură un ochi pe care-l învârte în toate părţile, terorizând-o pe sărmana tipă.

Restul e pentru a fi descoperit de tine.
Deşi la început jur că i-aş fi dat un 2, a ajuns după ce l-am terminat de cam un 8. E, însă, un clasic superb şi cu personalitate ce merită vizionat cu prietenii de preferat pentru a avea cu cine hlizi şi pe cine muşca tot de bucă în caz de chiar te sperii.

Advertisements