Te gândeşti probabil: “întradevăr, ai gusturi speşl când vine vorba de filme” (asta am fost eu cu sarcasmul meu la fel de speşl).

Nu ştiu dacă e ceva specific unui film de groază – am văzut destule, nu zic, dar proaste – dar niciodată nu am înţeles de ce întâi trebuie să mă plictisesc ca apoi să vină doza de groază.

Filmul relatează povestea unei familii plicticoase cu coversaţii pentru care ai jertfi 10 şobolani şi o cârtiţă numai să nu le asculţi care se mută în mod evident, după cum spune şi titlul, într-o casă lângă cimitir. Trebuie să fii prost rău să mai şi rămâi după ce fiu’tu îţi spune încă de la început că a văzut în poză o fată care îi zicea să nu vină acolo şi apoi, după ce o cumperi să realizezi că întradevăr e casa aia şi să mai dai şi de un mormânt fix în mijlocul sufrageriei şi apoi să fii şi tâmp să deschizi uşa subsolului care era desigur închisă atât de bine pentru un motiv anume.  Şi ce rânza mea, dudă, că era …o…casă…lângă…ci-mi-tirrrr.

Trecând peste partea în care ni se expemplifică prostia omenească, actorii. Bă, filmul ăsta aş zice că merită văzut numai ca să râzi de vocea băieţelului, la fel cum şi Invasion of the body snatchers merită văzut pentru scena asta. Nu am fost impresionată de alegerea actorilor. Înafară de bonă, nu cred că mi-a mai plăcut de alţii – cel puţin, aia nu stătea ca o curcă pe ouă privind cu o moacă de moluscă, ca soţul tipei, în timp ce un liliac îi flutura prin păr violent (liliac, care, de altfel, ajunge să-l muşte pe Domnul Curcă de mână şi numai după ce îi face vreo lobotomie şi se joacă cu cuţitul în el vreo oră jumate ajunge să-l omoare – şi mă mir cum de nu a turbat sau ceva asemănător).

Mi-aş fi făcut seppuku dacă nu ar fi fost scenele care chiar erau horror – au fost un pic dezamăgitoare părţile alea anatomice care erau întinse pe jos, când se observă la un moment dat că nu erau tocmai într-atât de realistice.

Eu zic că nu curiozitatea a omorât pisica, ci obiectul curiozităţii ei. Băiatul intră din curiozitate în subsol. O dată ca o dată. A doua oară. A treia oara când chiar şi vede capul dădacei rostogolindu-se pe scări sexos şi delicios, cu bale şi dinţi de cal.  A patra oară. Urlă ca o fetiţă şi apoi doctorul-zombi Freudstein nu fuge ci se plimbă ca o balerină în reluare după el cu un cuţit în mână şi deşi băiatul reuşeşte să iasă, îi rămâne mâna prinsă în uşă şi aş fi fost surprinsă dacă băiatul ar fi murit – Sacrilège! Ai văzut tu un film de groază în care moare cumva băiatul prost şi blonduţ? Nu, deisgur că nu. Scapă. Până şi când nu avea cum să iasă prin crăpătura de ciment, tot scapă, datorită muşchilor şi părului dă pă piept de supăr man a fetiţei. Ca să nu mai vorbim că după ce îi taie uneia gâtul, după a treia oară când îi face asta, ea încă respira. Vezi, bă? Ah, m-a gâdilit un pic. Da’ sângele-ţi cuge şiroaie. Nu, nene, e doar transpiraţia mea roşiatică. Zău? Ia să mai încerc. Ia. Ce zici de asta? E bine? Curge sânge? Neah, da’ hai să ţip un pic. Au…au… Hai încă. Mai bagă, mai bagă. Ce zici acum?

Pe bune.

Restul scârboşeniilor au fost superbe – cel puţin viermii ieşind din zombi după ce a fost înjunghiat. Geniu! Chiar a reuşit să mă scârbească un pic şi eu am stomac tare.

Şi deşi se spune că tatăl groazei e Hitchcock, eu aş paria pe Lucio flugi, fulgi, floci, fulga… Fulci ăsta. E primul film văzut în regia madamului, dar sper ca în curând să văd şi altele.

Dacă ar fi să-i dau o notă per total… nu prea ştiu căci sunt unele aspecte de care am pomenit care mă lasă cam proastă (nu că nu aş fi deja). Să îl compar cu anteriorul despre care am scris, cred că ar fi la egalitate – numai că primul cel puţin m-a distrat spre deosebire de ăsta care m-a plictisit. Trebuie să găsesc cel mai ce ca să fac comparaţie cu toate văzute şi să-mi spun părerea precisă.

Nu te uita dacă ţi-e frică:

Advertisements