Coco avant Chanel nu e despre moda. Am inceput cu asta ca sa nu va fac iluzii. Nu o sa placa tuturor avand in vedere simplitatea lui, dar merita vazut.

Filmul incepe cu copilaria lui Gabrielle Chanel (Audrey Tautou) si a lui Adrienne Chanel, intr-un orfelinat. De aici va proveni inspiratia lui Coco in primele sale opere. Crescand, fetele vor incerca sa isi castige singure existenta si vor incepe ca dansatoare-cantarete in baruri. Sora ei se casatoreste, iar Coco devine protejata bogatului Etienne Balsan. Cat timp locuieste la Etienne, el incearca sa ascunda relatia cu Coco, insa aceasta stie sa se faca remarcata si chiar se imprieteneste cu fosta iubita a lui Etienne. Coco isi incepe cariera facand palarii pentru prietenele lui Etienne, pana cand se indragosteste de englezul Arthur Capel si pleaca la Paris cu ajutorul lui.

Coco e feminista, nonconformista, incapatanata si spune direct ceea ce gandeste. La inceput lucrarile ei sunt simple si doreste eliberarea femeii de corset si de toate ornamentele pe care doamnele si le pun crezand ca le va face tinuta mai frumoasa si vor arata cat de bogate sunt. Audrey a imbracat frumos rolul lui Coco Chanel, si nu cred ca a fost un rol prea usor.

Nota mea: 9,3