Nu am văzut nici Star Wars, nici Alien VS Predator, nici nada. Dar (!) am văzut Critters. Sunt absolut încântată. Relativ.

Povestea e cam aşa: Exatratereştri mici, ciudaţi, pufoşi cu dantura unui rechin, invadează Pământul – sau îl aproape invadează căci era doar un orăşel de mărimi neimpresionabile. Forţa supra-extra-mega–uber-galactică vine acia pentru a ne salva. O familie stupidă formată dintr-un tată cu pedepse gen ai lovit-o din greşeală pe sora ta cu praştia în fund, nu mai ieşi din casă eu, ştiu, vreo 10 zile, şi nici nu mănânci, o mamă perfectă dar aproape invizibilă, o fiică cam insistentă ca să nu folosesc alt cuvânt, un iubit devorat şi un fiu obsedat de pocnitori (calitate ce se dovedeşte folositoare în cele din urmă)

De observat că înafară de iubitul care moare imediat, tatăl e singurul care are de suferit datorită atacurilor creaturilor ălora (din întreaga familie) dacă nu punem la socoteală gâina violată şi acul veninos intrat în gâtul mamei.

Muzica – aproape la fel de neobservabilă dacă nu iau în considerare piesa aia a starului căuira îi fură chipul unul din extratereştrii vilolenţi cu cap de mucus veniţi să ne salveze.

Actorii – nici proşti, nici buni. Mi-era indiferent dacă erau ăştia sau alţii.

Dacă nu iau în considerare incipitul plictisitor cu scena aia din spaţiu, apoi partea ce se desfăşoară pe Pământ, înainte de invazie şi începând de la faza când copilul dă peste salvatorii ăia galactici – moment în care îţi dai seama de sfârşit, şi mă refer doar de la scena în care creaturile apar până la momentul în care copilul fuge de acasă după ajutor, e de vizionat (nu m-am speriat la un film de genul de mult).

Dar, citez: This movie is so bad its awesome.

Advertisements