Si uitasem ca am citit aceasta carte pe care filmul evident ca nu o respecta exact unde este mai important ci doar sugereaza o idee mult prea mica si nesemnificativa pentru ca cineva sa o bage in seama daca nu a citit cartea. Pe langa ideea conforma careia numai daca inveti sa te bucuri lucrurile simple apreciezi viata, o idee la indemana fiecaruia mai este si o alta, aceea a libertatii si al sentimentului de libertate pe care il au pacientii unui spital de nebuni. Actiunea fimului este concentrata mai mult asupra idei comerciale prezenta si in carte dar sare peste acest amanunt care creeaza dupa parerea mea o idee mai ampla asupra frumusetii vietii decat cea a descoperiri bucuriei in orice. Eu cred ca apreciem mai mult viata atunci cand suntem liberi din punct de vedere psihic si avem valori diferite de ceilalti decat atunci cand apreciezi ceva de spaima ca poate urmatoarea zi nu o sa mai fii pentru a te bucura de asta.

Povestea filmului este destul de simpla in comparatie cu povestea cartii care are mai multa consistenta. Veronika sufera de depresie si hotareste sa se sinucida pentru ca nu mai suporta lumea in care traieste ( din carte am dedus ca adevarata vina era defapt ca parintii o abandonasera de mai multi ani, asta a impins-o la deprsia care a fost accentuata de societatea pe care nu o intelegea), a fost salvata si dusa la un ospiciu unde se trezeste dupa mai multe zile de terapie intensiva, si este anuntata ca din cauza tentativei ei de sinucidere si-a afectat ireversibil inima si ca mai are doar cateva saptamani de trait (in carte este la fel numai ca, este anuntata de acest lucru dupa ce se trezeste in repetate randuri, langa ea fiind colega ei de camera, starea de somn fiind indusa cu ajutorul unor medicamente speciale care ii controlau bataile inimii pentru a-i da impresia ca este adevarat ca are probleme cu inima). Colega ei de camera este prea putin bagata in seama in film, ea fiind defapt omul ce se ascundea in spatele vindecarii Veronikai, indirect, in carte, insa filmul o trateaza superficial. Veronika se indragosteste de un pacient care nu mai vorbea de cand si-a pierdut sotia si copii intr-un accident de care se acuza singur. A urmat si o scena erotica, timida, in comparatie cu cea din carte. Cel mai interesant personaj pe departe este doctorul care conducea clinica, si metodele lui revolutionare de a trata bolile psihice avand la baza o filosofie personala, atragandu-si foarte multe critici. Desi este un cliseu: “traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima” , filmul si cartea il trateaza foarte bine si datorita povestii nu il consider suparator, poate influenta foarte multe lume in sensul pozitiv, insa este si falsa aceasta idee pentru ca nu poti trai in fiecare zi cu aceeasi intensitate.

Daca treci peste niste idei preconcepute despre Coelho, unele dintre ele foarte intemeiate, poti desoperi in aceasta carte o lactura foarte placuta, fiind deosebita fata de altele doar prin faptul ca nu trateaza o idee chiar atat de filosofica incat sa para un fals ideolog, sau un scriitor care doar incearca sa prosteasca cititorul prin felul deosebit prin care spune o idee banala. Eu, recomand cartea.

Advertisements