“None of you will go to America. None of you will work in supermarkets. None of you will do anything, except live the life that has already been set out for you. You will become adults, but only briefly. Before you are old, before you are even middle aged, you will start to donate your vital organs. And sometime around your third or fourth donation, your short life will be completed.”

Filmul in regia lui Mark Romanek (nu am vazut alt film al lui, dar povestea este cea care primeaza in cazul acestui film) este adaptarii carti lui Kazuo Ishiguro “Sa nu ma parasesti“, nu am citit cartea asa ca acest articol nu este parte a temei “Carti ecranizate”, ci doar un film care mi-a placut, m-a uimit si care m-a facut sa scriu despre el. Am citit de Ishiguro “Un artist al lumii trecatoare” si mi-a placut foarte mult, iar atmosfera filmului pot spune ca este una asemanatoare cu cea creata de Ishiguro in cartile lui (iar multe dintre romanele lui au fost ecranizate).

Filmul ne este narat de Kathy H. (Carey Mulligan, An Education, Pride and Prejudice), o tanara de 28 de ani care isi cunoaste viitorul inca de mica si care stie ca nu poate schimba nimic din el, asa ca prefera sa priveasca in trecut, decat in viitor. Kathy ne spune despre zilele din copilaria de la scoala Hailsham, alaturi de Ruth (Keira Knightly, The Duchess, Pride and Prejudice, The Edge of Love) si Tommy (Andrew Garfield, The Social Network, Doctor Who).

Ceea ce nu stim despre cei trei este ca ei sunt doar niste clone, niste copii crescuti special pentru a-si dona organele “oamenilor adevarati”, ei sunt niste “produse de laborator” care nu au dreptul la a-si dori ce sa devina, care, practic, nu au dreptul la o viata decisa de ei. Dar au suflete, si acest lucru este frumos evidentiat in cea de-a doua parte a filmului care ii urmareste pe cei trei in adolescenta lor. Multe ziduri se ridica intre ei, povesti de dragoste, gelozii si sperante false, care ii despart unul de celalalt incet, incet.

In ultima parte a filmului, cei trei incearca sa treaca peste lucrurile din trecut si sa-si indrepte greselile, cu toate ca constientizarea trecutului nu va avea niciun folos in planificarea viitorului, deoarece acesta nu exista pentru ei.

Filmul este trist si desi reuseste sa atinga corzile sensibile ale inimii mele (reci) cu anumite scene as fi vrut sa o faca si mai mult, nu doar sa ma faca sa ma simt fara puteri, trista si mica pentru ca nu-i pot ajuta, ci sa ma aduca la lacrimi. Insa actorii au facut o treaba minunata, iar povestea este tragica si vreau sa citesc cartea deoarece cred ca in carte este evidentiata mult mai bine emotia tensionanta care ar fi trebuit sa insoteasca filmul.

Il recomand din suflet!

Advertisements