Acesta este un foarte lung metraj despre un artist plastic care este in cautarea inspiratiei de cativa ani buni. Invitatia adresata de el tanarului Nicolas si iubitei acestuia, Marianne, ca si unui vechi prieten, Porbus, pare pentru artist ultima ocazie de a incheia lucrul la o presupusa capodopera, pe care el o denumeste La Belle Noiseuse (Frumoasa scandalagioaica). Pana in acel moment ii pozase ca model doar sotia lui, dar cu aceasta ocazie ii cere si obtine permisiunea lui Nicolas pentru ai oferi-o pe Marianne ca model. Artistul simte in ea o salvare artistica din criza de inspiratie. Artistul pe nume Edouard Frenhofer prefera sa picteze nuduri. Pentru un film din anul 1991 este extrem de intraznet insa deloc vulgar, tin foarte mult sa mentionez asta pentru ca sunt multe idei preconcepute despre nudurile din filme. Poate ca aceasta intrazneala pur artistica a atras atentia in acel an celor de la Cannes.

 Ce mi-a placut cel mai mult, a fost evolutia personajelor mai ales aceea a Mariannei care demonstreaza ca mitul privitor la felul in care se schimba o persoana dupa ce este partea a unei opere de arta, este adevarat deoarece imprumuta putin si din caracteristicile ei. De aici si misterul care se asterne de cele mai multe ori peste orice opera celebra, pentru ca iti este imposibil sa ajungi dincolo in siguranta, nu poti avea certitudinea adevaratului caracter al personajului reprezentat grafic pentru ca aceea este doar accentuarea unor calitati in viziunea artistului. Desi este un film cu o evolutie extrem de lenta pentru cei pasionati ar putea fi extrem de fascinant. Spun asta pentru ca filmul se invarte in exclusivitate asupra unor tehnici de pictura sau grafica. Dupa cum am vazut multi regreta acest fapt considerand ca imaginile in care este prezenta crearea unei opere de arta pas cu pas sunt prea multe in comparatie cu imaginea nud a modelului. Pe mine m-a tinut lipit de ecran felul in care picta  precum si frumusetea actritei care o interpreta pe Marianna, eu cred ca a fost destul de echilibrat. Un alt lucru mai putin inatalnit este lipsa de inhibitii a actritei, cred ca trebuie sa ai o stapanire de sine extrem de mare pentru a te simtii confortabil nud in fata multor oameni la filmari sau cu gandul ca o sa te vada asa inca cateva mii in fata ecranelor.

Acest film a fost nominalizat la Palme d’Or si a castigat marele premiu al juriului de la Cannes in anul 1991. Eu recomand filmul tuturor persoanelor pasionate de arta, pentru ca sunt multe detalii legate de tehnica pe care le poti observa doar, nu este ca un manual… este doar un film despre un artist. Cred ca un om care nu este pasionat de arta se poate uita totusi pentru a o vedea pe Emeanuelle Beart goala.

Advertisements