Below e un film „comme çi, comme ça”.  Echipajul unui submarin american din Atlantic, salveaza trei supravietuitori ai unei nave-spital britanice care a fost atacata de germani. Unul dintre acestia, o sora medicala (Olivia Williams), starneste tensiuni in interiorul echipei complet masculine deoarece acestia erau superstitiosi si considerau ca o femeia la bordul navei aduce ghinion.(yeah, right!)  Comandantul Brice (Bruce Greenwood) incearca din rasputeri sa tina echipa sub frau, dar dupa ce sufera mari pierderi in urma unui bombardament nazist totul o ia razna si o serie de intamplari supranaturale incep a  innebuni echipajul: o fata misterioasa apare in fereastra, un fonograf fantomatic reda fara oprire un disc Benny Goodman si un cadavru pare sa vorbeasca. Doar ca toate acestea sunt doar inceputul. Curand, se descopera ca Brice nu le-a spus subalternilor intregul adevar in legatura cu un accident care se intamplase cu ceva timp in urma pe vas…

Filmul nu este regizat de Darren Aronofsky, desi apare in filmografia sa, acesta decat se bazeaza pe un scenariu scris de el, in cooperare cu altii. Intriga filmului e familiara: un echipaj care se afla in pericol pe mare si multe fantome care bantuie vasul. Nimic spectaculos sau inspaimantator, din punctul meu de vedere. M-a dezamagit Aronofsky, adica ma asteptam mai mult…tot asteptam intorsatura aceea de situatie care sa ma lase cu gura-casca care nu a venit deloc… Below a fost al treilea film al carui scenariu a fost scris de el dupa Pi si Requiem for a dream. Poate ca dupa ele avea nevoie de o schimbare de peisaj („I think it’s important to keep trying new things”)si a vrut sa vina cu ceva nou, dar nu cred ca i-a iesit. Referindu-ma strict la poveste, nu ii gasesc nimic original, e banala. In schimb, el ma obisnuise altfel. Poate a fost doar ceva de umplutura pentru ca 4 ani mai tarziu a scris genialul The Fountain, unde originalitatea e cuvantul la ordinea zilei. Sau poate colaborarea cu ceilalti scriitori nu a fost atat de reusita si de aici „lipsurile” filmului…

Ce mi-a placut insa au fost cadrele: imaginea cu vasul acela din adancimile Atlanticului si zgomotele de fundal chiar creau suspans si uneori parca intram in film si eram si eu acolo cu ei, mai ceva ca la un film 3D. Iar actrita din rolul principal, Olivia Williams a fost foarte tare frate!

Mmm…nu va recomand filmul, dar daca nu aveti nimic de facut si vreti un film care sa nu va socheze/impresioneze/sperie/plictiseasca (desi pe alocuri a avut si efectul acesta) va puteti uita la Below :3

Advertisements

Filmul „Tacerea mieilor”, 1991, este un thriller american a carui poveste se bazeaza pe cartea cu acelasi nume scrisa de Thomas Harris. Filmul a fost un succes major castigand 5 Oscaruri, dintre care doua pentru cel mai bun actor in rol principal, Anthony Hopkins, si cea mai buna actrita in rol principal, Jodie Foster.

Am citit cartea acum ceva timp, deci nu mai imi amintesc cu exactitate ce s-a intamplat. Clarice Starling (Jodie Foster, The Accused, pentru care are alt Oscar la activ :3) este o studenta la criminalistica, tanara practicanta FBI care se remarca prin rezultatele sale astfel ca este selectata sa lucreze la un caz criminalistic deosebit de important. Buffalo Bill este un ucigas in serie al carui stil este inconfundabil deoarece desprinde bucati de pe pielea victimelor sale. Ultima sa ostatica este fiica unui senator american astfel ca atentia asupra sa a crescut considerabil iar FBI-ul incearca din rasputeri sa il prinda. Deoarece niciuna din tacticile lor obisnuite nu pare sa functioneze, acestia apeleaza la ceva neobisnuit. La rezolvarea cazului se vor folosi de Hannibal Lecter (Anthony Hopkins, Nixon) supranumit Canibalul deoarece isi devora victimele.

A census taker once tried to test me. I ate his liver with some fava beans and a nice Chianti.

El pare sa fie singurul care are indicii revelatoare referitoare la acest psihopat, fiind de profesie psihiatru. Desi stie ca nu poate avea incredere in acesta si ca este intr-un mare pericol, Clarice face un pact cu diavolul: va impartasi detalii din viata ei privata in schimbul cooperarii lui Hannibal, desi fusese avertizata de la inceput de catre mentorul ei, Crawford, sa nu pice in aceasta capcana. In urma dezvaluirii acestor detalii se va explica si titlul romanului, eu una am ramas suprprinsa la asta. Clarice aduna incet, incet indicii si incepe sa urmeze niste piste care o vor conduce pe drumul cel bun. Am ramas socata cand am aflat scopul colectionarii pielii femeilor de catre Buffalo Bill. Punctul culminant este momentul cand Hannibal evadeaza, dupa ce isi bate joc de incompetenta unor politisti. Finalul este unul deschis, ultima scena fiind momentul cand Clarice este chemata la telefon de catre Hannibal… Continuarea filmului este Hannibal, 2001, dar din cate am citit nu este chiar atat de bun. Poate am sa il vad.

Jocul actoricesc este impresionant si este unul dintre putinele filme care sunt pe picior de egalitate cu cartea, sau chiar mai bun. Hopkins joaca un Hannibal Lecter care respecta in totalitate trasaturile personajului, reuseste sa transpuna pe ecran pana si cele mai mici detalii ale personalitatii acestuia. Imaginati-va acest lucru in conditiile in care nu apare mai mult de 15-16 minute in film. Atat de puternic este personajul sau.

Pentru rolul lui Jodie Foster, cred ca este nevoie de foarte multa rabdare, mai ales in dialogurile cu Hannibal, iar ea aavut-o din plin, identificandu-se perfect cu personajul sau, ba chiar adaugandu-i noi trasaturi care sa o faca si mai placuta in special datorita abilitatii sale de a se descurca in orice situatie.

Mentionez ca Hannibal Lecter ocupa locul 1 in top „100Heroes and Villains”, la categoria Villains iar Clarice locul 6 la categoria Heroes.

Este un must-see si un must-read din punctul meu de vedere. 🙂

Poate unul dintre cele mai bune filme din cariera celebrei actrite blonde Marilyn Monroe, „Gentlemen prefer blondes”, s-a bucurat de un mare succes. Aceasta comedie muzicala, regizata de Howard Hawks este foarte bine cunoscuta de catre public datorita uneia dintre scenele sale si anume momentul cand Marilyn interpreteaza „Diamonds are a girl’s best friend”.

Pelicula prezinta povestea a doua artiste Lorelei Lee (Monroe) si Dorothy Shaw (Russell), care terminandu-si reprezentatiile de cabaret fac o croaziera spre Paris, platita de logodnicul lui Lee. Cele doua personaje sunt foarte diferite, dar unite de o puternica prietenie. Lorelei este lacoma, pentru ea nu conteaza cum arata barbatul cu care se va incurca, atat timp cat acesta are ceea ce vrea ea si anume bani. Considera ca singura cale de a fi fericita este sa te mariti cu un bogatas. Insa, Dorothy nu ii impartaseste aceasta opinie, ea prefera tinerii aratosi si puternici, crezand in puterea dragostei.

Intriga filmului este determinata de prezenta unui detectiv particular la bordul vasului, trimis de tatal lui Gus, ca sa o supravegheze pe Lee. De mentionat ca tatal acestuia se impotrivea casniciei. Insa ce te faci cand pe vas mai exista inca un milionar care detine o mina de diamante? De abia din acest moment incep aventurile celor doua artiste care vor trece prin multe peripetii atat la bordul vasului cat si odata ajunse la Paris.

Personajul meu preferat a fost Dorothy Shaw, in primul rand pentru ca nu sunt de acord cu ideile lui Lee si in al doilea rand pentru ca m-a amuzat teribil personajul interpretat de ea. Momentele ei de musical nu au iesit in evidenta prin nimic deosebit, insa fara acest personaj cu siguranta filmul nu ar mai fi avut acelasi impact, cel putin nu asupra mea.

Si pentru ca vorbim de musical-uri, cum am zis si la inceput,cel mai reusit numar muzical al filmului este este cel cand Monroe canta „Diamonds are a girl’s best friend”, moment care a inspirat multe celebritati feminine. Melodia este si sugestiva pentru personaj, care este pasionat de diamante si isi doreste cat mai multe si cat mai mari. In aceasta scena Lee pur si simplu straluceste in a sa rochie roz, inconjurata de barbati.

Finalul, dupa cum va asteptati, este unul fericit :3

Mie chiar mi-a placut filmul si il recomand cu incredere, mai ales daca sunteti fani filme Marilyn Monroe.

Regizat de Peter Werner si scris de insusi Brad Cohen, filmul ni-i aduce in rolurile principale pe James Wolk – care il joaca incredibil pe Brad si pe Sarah Drew. Niste necunoscuti care m-au uimit prin prestatia lor actoriceasca. Filmul pur si simplu m-a incantat. M-a adus de la extaz la lacrimi si mi-a dat multe lectii de viata. Te invata ca a fi diferit nu e un lucru rau, evidentiaza faptul ca profesorii actuali nu isi inteleg elevii si nici nu doresc a o face – marea majoritate, si mai ales ca niciun vis nu e imposibil de atins!
Filmul prezinta povestea personajului principal care sufera de sindromul Tourette, inca din copilarie pana cand isi indeplineste visul, pentru care a luptat atat. Personajul meu preferat este mama tipului care nicicand nu renunta sa il ajute sa invete cat mai mult, sa il incurajeze sa faca ceea ce isi doreste. De fiecare data cand el este pe punctul de a renunta ea este cea care nu il lasa si il impulsioneaza sa mearga mai departe. Ceea ce m-a uimit a fost faptul ca niste copii, niste simplii copii pot accepta mai usor faptul ca un om este diferit de ei, decat niste oameni in toata firea. Din pacate, asa e si in viata reala… Si cel mai rau este ca atunci cand vad ca esti diferit refuza sa iti dea si o sansa, sa le demonstrezi ca poti! Atat si-a dorit si Brad o sansa si cand a obtinut-o nu a irosit-o! Niciodata nu se plange, mereu merge mai departe fara sa cada in depresii, cu zambetul pe buze, convins ca va reusi. Si a facut-o!!!

Requiem for a dream prezinta “slujba religioasa” a viselor a patru oameni, vise omorate de droguri.

Povestea filmului incepe in vara si prezinta in paralel vietile celor patru personaje principale. Sara Goldfarb (Ellen Burstyn) este o femeie in varsta al carei vis este sa apara la televizor totul pentru a il face mandru pe fiul ei. Momentul perfect imaginat de ea implica purtarea acelei rochii rosii, aceeasi rochie pe care a purtat-o cand sotul ei inca traia la absolvirea fiului ei. Dar problema este ca nu mai are aceeasi greutate asa ca incearca sa se infometeze. Apoi, vazand cat de greu ii este alege calea cea usoara si ia pastilele prescrise de un doctor. Ceea ce nu stia era faptul ca aceste pastile sunt un drog care o vor face sa isi piarda mintile.

Harry Goldfarb (Jared Leto) – solistul formatiei 30 Seconds to Mars – este fiul Sarei si un dependent de heroina. Visul lui este sa fie cu Marion, sa traiasca impreuna fericiti si sa o poata ajuta sa isi deschida in sfarsitul magazinul de haine mult visat. Toate actiunile lui se invart in jurul tipei, incearca sa o faca fericita. Injectandu-si droguri el face o infectie grava care nu poate fi tratata decat prin amputare. Si in cele mai sfasietoare clipe de durere el se gandeste tot la Marion, dorindu-si sa fie alaturi de ea pentru totdeauna.

Marion Silver (Jennifer Connelly) – care a mai jucat si in “A beautiful mind”, “He’s just not that into you” , “Inkheart” si “The day the Earth stood still” –  intepreteaza rolul lui Marion, iubita lui Harry si de asemenea o dependenta de droguri. Visul ei este sa devina un mare designer si sa se marite cu iubitul ei. Dar drogurile o imping in alta lume, cea a prostitutiei totul pentru a face rost de ele atunci cand Harry pleaca in Florida si nu i le mai poate oferi pe tava. Abia atunci se loveste de greutatile vietii si este pusa in niste situatii inimaginabile, este  supusa la mari presiuni, presiune la care nicio alta fiinta umana nu ar rezista. Insa se pare ca ea nu e deranjata de aceste lucruri, desi la inceput asa pare. Finalul filmului o suprinde cu un zambet pe buze in ciudat faptelor comise…

Tyrone Love (Marlon Wayans) este cel mai bun prieten al lui Harry care viseaza sa o faca pe mama lui mandra de el. Noua ni s-a parut cel mai putin afectat de droguri, el sfarsind intr-o inchisoare unde era oarecum ferit de viciul ce l-a impins acolo.

Finalul este unul suprinzator care le prezinta pe cele 4 personaje in pozitia fetala, sugerand astfel renasterea acestora.

Muzica accentueaza toata starea de suspans pe care o genereaza filmul in situatiile limita ale acestuia. De asemenea nota ei de dramatism se armonizeaza cu tema filmului.

Regizorul a afirmat despre film ca: “Requiem for a Dream is not about heroin or about drugs… The Harry-Tyrone-Marion story is a very traditional heroin story. But putting it side by side with the Sara story, we suddenly say, ‘Oh, my God, what is a drug?’ The idea that the same inner monologue goes through a person’s head when they’re trying to quit drugs, as with cigarettes, as when they’re trying to not eat food so they can lose 20 pounds, was really fascinating to me. I thought it was an idea that we hadn’t seen on film and I wanted to bring it up on the screen.”

Filmul ne-a placut foarte mult si a devenit filmul nostru preferat. Eu (Alecs) nu cred ca l-as mai putea revedea fiind marcata de unele faze dar cu siguranta este cel mai bun film vazut de mine. Cred ca ideea filmului este ca nu intotdeauna calea usoara pentru a ne indeplini visele este si cea mai buna ci trebuie sa invatam sa luptam pentru ceea ce ne dorim cu adevarat.

Alexandra (Oita) zice ca filmul suprinde realitatea cruda care se intampla zi de zi si transmite un mesaj clar si anume: “Nu incercati sa luati droguri!”. Filmul dovedeste inca o data ca natura umana este una slaba si se lasa pacalita de droguri crezand ca acestea le vor alina suferinta dar ele nu fac altceva decat sa preia controlul asupra noastra.

Articolul a fost scris de Alecs si Alexandra.

Music and Lyrics este un film din 2007, regizat de Marc Lawrence.

Alex Fetcher (Hugh Grant – pe care sunt sigura ca l-ati mai vazut in tone de filme) interpreteaza rolul unui star de muzica pop din anii ’80 care in prezent este indragit doar de populatia feminina 40+. In incercarea sa de a redeveni ceea ce a fost isi ia angajamentul sa compuna o melodie pentru diva pop a momentului Cora, al carei stil muzical este total diferit de al sau. Problema insa, nu este aceasta ci faptul ca Alex nu a scris niciodata versuri pentru o melodie iar acum trebuie sa scoata un hit in doar cateva zile. In acest moment al povestii isi face aparitie Sophie Fisher (Drew Barymore – din nou ultracunoscuta) care va descoperi ca ea chiar se pricepe sa compuna versuri.

Pe masura ce relatia lor se dezvolta in fata pianului (si sub el), Alex si Sophie vor trebui sa isi infrunte temerile daca vor sa gaseasca dragostea si succesul pe care amandoi il merita.

Soundtrackul, daca intr-adevar este adevarat ce am gasit eu, este minunat. Minunatia aceasta o constituie faptul ca melodiile sunt interpretate de actori si chiar se pricep la asta. Iar miscarile lui Hugh Grant sunt mortale. Adica serios… m-au facut sa rad enorm.

“The people united will never be divided!”

Filmul a aparut in 2007 si reprezinta debutul regizoral al lui Stuart Townsend. Este intr-un fel inspirat din fapte reale si prezinta povestea intalnii WTO din 1999.

5 zile si sute de prostestanti, gata oricand sa-si dea viata pentru cauza in care cred. Cu totii vor sa se faca auziti condusi de dorinta de a face diferenta in aceasta lume. Intr-o lume in care oamenii nu valoreaza mai mult ca profitul.
Patru personaje cu povesti diferite care lupta din diferite motive dar uniti de aceeasi cauza: sa impiedice WTO sa distruga Pamantul prin dorinta lui de a industrializa din ce in ce mai mult. Aceasta industrializare care nu face altceva decat sa provoace rau mediului inconjurator si animalelor si nu in ultimul rand oamenilor. Toate acestea sunt foarte bine reprezentate in film, mai ales oamenii. Intalnim tot felul de oameni in film: de la oameni pasionati de ceea ce fac – precum Lou (Michelle Rodriguez) si Jay (Martin Henderson), la jurnalisti care se supun ordinelor, de la oameni care au puterea, la sclavi care executa, de la brute-politisti la femei insarcinate precum Ella (Charlize Theron). Insa atunci cand lupti pentru ceva cu tot ceea ce poti si te folosesti de toate armele tale, este imposibil sa nu castigi. Filmul are un happy ending-daca se poate spune asa. In urma acestei conferinte de la Seattle din 1999, s-a spus ca s-au obtinut multe si de fapt nu s-a prea facut nimic.

Muzica se potriveste foarte bine cu filmul iar efectele puteau fi mai bune dar tot se incadreaza destul de bine in peisaj.

Mie mi-a placut filmul, iar daca sunteti activisti sau pur simplu credeti in anumite lucruri si vreti sa luptati pentru ele filmul acesta e perfect pentru voi.