Adica… prima zi de competitie, pentru ca festivalul a inceput de pe 19 cu niste filme de copilasi (pe 19, 20, 21), iar azi de la 16 au inceput scurtmetrajele. Noi am intarziat cam 30 de minute si am pierdut primele doua: RUGACIUNE LACUSTRA si 1001 NOPTI, POVESTASII. Am fost confundati cu participanti in competitie (de patru ori!), mie mi s-a intamplat si anul trecut. Am intalnit un regizor din Chisinau (al carui documentar il vedem maine) care ne-a confundat, apoi cand a aflat ca suntem spectatori am inceput sa vorbim si regreta ca lumea nu era interesata (sala era efectiv goala, doar noi si inca 4-5 oameni) si ne spunea ca in curand documentarul isi va spune cuvantul si a fost dragut sa vorbim cu el.

Partea care am prins-o din BOLEK MAJERIK – LUPUL ALB (din nefericire am ajuns undeva pe la mijloc cred) m-a facut sa-mi placa documentarul. Era vorba despre un roman, sculptor si poet, dar poeziile le scrie doar in limba polona. A vorbit foarte placut si imaginele au fost foarte relaxante si nu stiu, ma rapeau din cotidian si ma duceau acolo, in locul acela sacru al sculptorului, am uitat cum se numea (Poiana Ingerilor, sau ceva in genul).

PLOAIA CARE VA VENI a avut 2 minute, si nu prea am inteles, nu am fost nici atenta pentru ca vorbeam cu Oita despre documentarul precedent. VASLASI LA BARCUTELE POEZIEI a fost un documentar superb, despre un fel de concurs de poezie organizat de caricaturistul Ion Barbu. Copiii scriau poezii ale unor poeti romani si apoi foile le transformau in barcute si avea loc o intrecere pe un rau. Mi-a placut ce au zis despre partea politica. Hihihi.

SIMONA NOJA e printre preferatele mele (la egalitate cu cel cu poetul-sculptor). Simona este o romanca geniala, ambitioasa si perseverenta despre care noi habar nu avem (cel putin eu), pentru ca tara noastra e prea ocupata sa o promoveze. A fost balerina si a interpretat “99% din personajele clasice”, a castigat o multime de premii si a infiintat o scoala de balet in Viena, iar acum este directoarea (sau managerul) Scolii de balet a Operei de Stat din Viena si este un om minunat. Mi-a placut cand a fost intrebata “Simona Noja este balerina, manager si mama. La intrebarea cine este Simona Noja, ce raspuns ai da?” “Simona Noja e… Simona Noja”. Si s-a incheiat.

In pauza de 1 ora si jumatate am papat sandvisul, ras cu Rosca si Paul, apoi am fost pusa de Alecs sa CITESC (pentru ca vrea si ea cartea (Viseaza androizii oi electrice? de Philip K. Dick) desi nu cred ca o termin pana plec, scuuuuuze). Oh, am uitat sa mentionez, scurtmetrajele de mai sus fac parte din sectiunea profesionisti: eseu si documentar. Partea a doua a fost sectiunea studenti: fictiune.

A inceput cu PLONJON, un film la care nu am fost atenta pentru ca doar ce avusesem intalnirea cu regizorul de care am vorbit mai sus si nu mai stiu ce mi-a atras atentia. Poate il caut pe net si il revad. JUCARIA, un scurtmetraj despre cum jucaria unui baiat este luata… povestea nu m-a atins, dar decorul si cadrele au fost superbe. GRAINY, alt scurtmetraj ratat de mine din nu mai stiu ce cauza stiu doar ca avea cadre frumoase, dar am uitat, parca zicea Cezar ceva sau Rosca.

O NOAPTE PE PAMANT a fost un scurtmetraj hilar dintr-un anumit punct de vedere, in care un roman isi exprima opinia despre conflictul romani-maghiari. Mi-a placut ca nu a fost agresiv si ca romanul chiar era de acord ca nu conteaza cine a avut primul Transilvania ci ca toti suntem oameni, opinia cu care sunt de acord, desi prefer sa nu ma bag in toate lucrurile astea politice. Asta mi-a placut mai mult (pentru ca am fost si atenta, tihi).

Apoi REGAL, care a fost inspirat de o povestioara a lui Bukowski si care avea si cadre minunate si montaj si ah, asta a fost foarte tare. Nu are rost sa-l explic (e plictisitor daca dau totul in vileag), va zic doar ca unui agent de asigurari ii cade cu tronc Vera… CATEGORIE GREA a fost amuzant, desi enervant uneori, dar a-m-u-z-a-n-t. Nu m-a impresionat, dar totusi (special pentru Rosca). FOTOGRAFIA a avut distributie cunoscuta (a enumerat Cezar actorii), pe mine m-a lasat cu un gust usor amar si mi-a facut mila de anumite lucruri. Cert e ca in unele cazuri ar putea deschide minti.

INTRE PRIETENI a fost previzibil si atentia mi-a scapat, am iesit si afara parca. La EXTRASEZON am ratat putin din incipit, dar nu cred ca am ratat ceva ce mi-ar schimba parea despre el: plain. Ma asteptam sa iasa putin din tipare la un moment dat, dar nu. Desi schimbarea de la camera si ele pe plaja ne-a amuzat copios.

Si cam asta e tot pentru ca DRAFT 7 si STRUG LOVE au fost amanate pentru maine. O sa stau maine la teatru de la 10:30 pana la premiere (spre sa nu se amane si ea).

Advertisements

Care va sa fie noua noastra tema? :3

Pana va ganditi, iata articolele din tema Cannes (multora le-a placut, doar doi au scris): El laberinto del Fauno, La Belle Noiseuse, Volver, Moartea domnului Lazarescu, Two Lovers, Kuki ningyo.

Debutand la Un Certain Regard in cadrul festivalului de la Cannes, Kuki ningyo (tradus in engleza Air Doll) mi-a amintit de Pinocchio, cu exceptia ca aici stapanul lui Nozomi, o papusa gonflabila, isi doreste ca ea sa nu fi avut niciodata o inima, pe cand dragul de Geppetto dorea una pentru a sa papusa din lemn (mbine, dar Geppetto nu intretinea relatii sexuale cu papusa lui).

Nozomi, papusa gonflabila a lui Hideo, un personaj anost care se tine departe de relatiile cu ceilalti oameni, capata o inima pe neasteptate, iar de fiecare data cand Hideo este plecat la munca, Nozomi profita de timpul liber si exploreaza lumea din jurul ei. Invata despre viata, moarte, filosofie, se angajeaza intr-un magazin de filme si se indragosteste. Dar lucrurile nu sunt roz mereu, si cineva ii descopera secretul. Sa nu va mai spun si ca stapanul ei isi cumpara un model mai nou de papusa gonflabila… (more…)

Volver, in regia lui Pedro Almodovar, este un film amuzant despre moarte si traditiile inmormantarii intr-un micut sat. Plin de ciudatenii si obiceiuri precum cumpararea unui loc in cimitir si ingrijirea acestuia pana la moarte, filmul are la baza dramele separate ale unor femei, care totusi sunt legate fie printr-o legatura de sange fie printr-o relatie de prietenie.

Almodovar are un film si la Cannes-ul din 2011 (La piel que habito), unde il avem pe Antonio Banderas in rol principal. Initial, si Penelope Cruz (Vicky Christina Barcelona, Nine, Pirates of the Caribean: On Stranger Tides) avea un rol, dar a fost inlocuita.

Dar nu conteaza, caci Almodovar si Cruz au multe colaborari printre care si Volver, unde Penelope are un rol principal in pielea Raimundei, fiica lui Irene (Carmen Maura – si ea are mai multe filme cu Almodovar) si sora lui Soledad (Lola Duenas – idem).

Voi pastra povestea cu cat mai putine detalii, pentru ca lucrurile trebuie sa fie descoperite de fiecare (si sunt multe si va vor surprinde): Raimunda si Soledad se intorc acasa la ceva timp dupa moartea mamei lor, Irene, pentru a-i curata mormantul. Apoi, cele doua revin la vietile lor separate. Soledad, predestinata sa fie singura (“Estoy sola, como siempre”), este divortata si se intretine cu ajutorul coaforului improvizat in apartamentul ei. Dar singuratatea ei este pe cale de a se evapora cand se intoarce din satul natal cu fantoma mamei sale:

Sole: Mom?
Irene: Hum?
Sole: There’s something you want me to do, isn’t?
Irene: Cut my hair.
Sole: I mean if there’s something you couldn’t do alive and doesn’t let you rest.
Irene: There are always things undone. Or bad done. And my life has been no exception. Look, I don’t know if I can fix them, but if I can, it’s up to me to do it.

In acelasi timp, Raimunda trece prin probleme ei: sotul ei incearca sa-i violeze fiica, iar aceasta il ucide pt a se apara. Raimunda, o femeie puternica si independenta, incearca sa scape singura de cadavru fara a-si anunta sora, in timp ce are grija de un restaurant si alte part-time-job-uri pentru a-si intretine familia.

O poveste initial separata de dramele familiei lui Irene, este cea a prietenei lor, Augustina, care isi cauta mama-hippie, disparuta de doi ani. In ce punct li se vor intersecta povestile? Cum se vor descurca? Mweeell, este treaba voastra sa aflati.

Ce imi place mie cel mai mult la Almodovar, sunt cadrele lui perfect aranjate, gandite si frumos realizate cromatic. Va recomand sa fiti atenti nu doar la poveste, ci si la scena cu sanii lui Cruz si spalatul vaselor (aveti de ce!), morile de vant, scenele cu sange si servetele si mai ales sa urmariti perechea de culori galben-rosu. Frumoase, frumoase cadre.

Tema a fost decisa: Cannes!

Pentru ca pot si vreau o sa fac un mic…regulament al acestei teme. Regulament:

– nu alegeti filme castigatoare Palme d’Or (pentru ca am putea face o tema separata);

– puteti alege din filmele nominalizate la Palme d’Or;

– puteti alege filme castigatoare Un Certain Regard;

– puteti alege filme din orice an.

Si acum cred ca avem sute de filme dintre care sa alegem. Pentru ca sunt multe filme si avem de unde alegem m-am gandit sa punem un termen mai mare: 10 mai – 31 mai. Va convine?

Oh, si inca o regula (mai mult o rugaminte). Alegeti-va doar un film, dupa ce ii faceti review, reveniti la articol si va alegeti alt film. O sa incerc sa editez postarea de fiecare data ca sa stiti ce filme sunt luate (pentru a va scuti de a citi o gramada de comentarii). Multumesc :3.

Filme alese:

El laberinto del faunoLiviu – DONE!

Adoration – Alecs

Volver magicB – DONE!

California Dreamin’ – Vladutz

La belle noiseuseLiviu – DONE!

Moartea domnului Lazarescu – Liviu

Kuki Ningyo – magicB

Darren Aronofsky pare a fi un regizor indragit de autorii LF in special pentru temele abordate si pentru ideile lui inovatoare si creative cand vine vorba de tehnica si efetele cinematografiei.

“Din punctul meu de vedere in toate filmele/scurtmetrajele in care Aronofsky a avut un rol se observa clar o abordare extrem de intrazneata chiar inovatoare. Poate ca pe viitor o sa aiba mai multa influenta asupra cinematografiei, deocamdata proiectele lui nu se adreseaza publicului larg ci mai mult artei de a face film iar exemple sunt filmele Pi sau The Fontain care inca de la inceput nu s-au dorit comerciale ci inovatoare. Dar acest lucru nu a fost inteles de prea multa lume. Insa ce imi place mie cel mai mult la acest regizor este felul in care se joaca cu mintea personajelor, toate personajele lui sunt in final un exemplu. Un alt lucru pe care il remarc sunt temele abordate care nu sunt la indemana tuturor, in filmele lui se trateaza aspecte profunde ale vietii chiar si paradoxuri ca in Pi unde personajul lui incearca sa demonstreze o teorie conform careia matematica este strans legata cu natura, iar argumentele sunt exstraordinare. I-am vazut toate filmele si pot sa spun deschis ca este unul dintre cei mai buni regizori moderni. ” (Liviu)

Din nefericire filmele lui nu sunt apreciate, pentru ca asa cum au si colegii mei nu sunt comerciale, nu sunt ceea ce cere “marele public”. Cred ca noi, “micul public”, ne-am bucurat enorm de capodoperele pe care Aronofsky ni le-a daruit.

“Darren Aronosky mi se pare unul dintre cei mai tari regizori, fiind chiar preferatul meu. Are o imaginatie bogata si multa creativitate si se poate observa ca de fiecare data cand a avut mana libera si a putut pune in practica ce dorea el a iesit ceva minunat.
Majoritatea filmelor nu sunt comerciale si in spatele fiecaruia se ascunde cate o idee care te pune pe ganduri, poate chiar mai multe cum e cazul la “The Fountain”. Cred ca ceea ce il caracterizeaza cel mai bine sunt scenele de violenta prezente in “Pi”, “Requiem for a dream” sau in “Black Swan”. Sunt unele cadre care pur si simplu m-au marcat si nu mi le pot scoate din cap.
De asemenea, de admirat este faptul ca in multe din filmele sale nu dispunea de un buget mare, dar a reusit sa scoata un film care le sfideaza pe cele care au avut parte de acesta, dar nu au reusit decat sa expuna un subiect plictisitor si banal.” (Alecs)

Noi am incercat sa ne ocupam de toata filmografia lui (si cele la care a fost regizor, si cele la care a fost scenarist) si am aproape reusit, facand reviuri la toate mai putin unul (The Wrestler):

Pentru noua tema m-am gandit sa aruncam o privire peste filmele de la Cannes, avand in vedere ca in saptamana urmatoare va incepe festivalul de la Cannes 2011.  Trebuie doar sa alegem cum sa le luam:

Intotdeauna imi este greu sa scriu despre ceva care imi place cu adevarat, iar filmul acesta este unul dintre preferatele mele, daca nu chiar Preferatul!

Consider ca daca as incepe sa dau prea multe detalii din plot as narui tot filmul, cu toate ca povestea este nimic pe langa ceea ce ascunde. The Fountain este un dureros sacrilegiu adus iubirii, vietii si mortii. Un film in care naratiunea este non-lineara si in care nimic nu pare sa se lege, cel putin la inceput.

Plot-ul are trei perioade de timp diferite: Tomas (Hugh Jackman), un conquiztador din sec. 16 care incearca sa gaseasca Copacul Vietii pentru regina sa (Rachel Weisz); Tommy (Hugh Jackman), un doctor care incearca sa-si salveze sotia (Rachel Weisz) de cancer, aceasta fiind in faza terminala; un calator in spatiu, numit Tom (Hugh Jackman), care incerca sa ajunga la Xibalba, pentru a-si salva copacul.

Cred ca si aceste cuvinte spun deja prea mult despre film. The Fountain are nevoie de multa concetrare si atentie. De fiecare data cand il revad retraiesc altceva, simt altceva si descopar ceva ce am scapat din vedere data trecuta. Actorii fac o treaba mai mult decat excelenta si nu cred ca ar fi cineva mai potrivit ca Jackman pentru rolurile Tomas/Tommy/Tom. Nu prea cunosc actritele, asa ca la Weisz prefer sa nu-mi dau cu parerea, desi in acest film a fost minunata – nu am vazut-o in alte filme si de aceea nu prea ii cunosc modul de interpretare. Initial, rolurile Tomas/Tommy/Tom erau pentru Brad Pitt, dar desi Pitt face o treaba excelenta in multe din filmele lui (Inglourious Bastards, Fight Club) nu cred ca ar fi fost potrivit pentru aceste roluri.

Avand  in spate doua filme minunate (Pi si Requiem for a Dream), Aronofsky a reusit sa creeze acest film genial. O sa incerc sa nu abordez deloc temele pe care filmul le trateaza. In schimb voi vorbi de efectele lui. Aronofsky si-a bagat ideile si manuta peste tot pe unde a putut, lucrand cot la cot cu toti din echipa si asta include si efectele vizuale, care nu sunt generate pe calculator (stiu ca pare incredibil de crezut acest lucru), ci realizate cu ajutorul fotografiei macro, a fotografiilor microorganismelor si fluidelor.

“Darren was quite clear on what he wanted and his intent to greatly minimize the use of computer graphics… [and] I think the results are outstanding.” (Henrik Fett)

Cat despre premii la marile festivaluri nu se poate lauda decat cu o nominalizare la Globurile de Aur. Ce sa-i faci acum, trebuie sa recunoastem: un astfel de film cere un creier activ pentru a fi apreciat.