Deci filmu’ asta e geniaaaaal, ca si cartea de asemenea. Povestea filmului are la baza cartea “Fata cu portocale” scrisa de Jostein Gaarder, autorul Lumei Sofiei, care e un geniuuuu. Tipu’ asta m-a facut sa iubesc Norvegia. Dar sa lasam parerile personale si sa comentam filmul.Bineinteles, la fel ca toate filmele inspirate dupa carti, regizorul trebuie sa adapteze povestea asa cum vrea muschii lui ca na. Nu stiu cine e regizorul filmului, dar chiar daca nu a ajuns la geniul lui Gaarder a fost o treaba asa buna cu povestea si a iesit asa frumoasa.

Georg Olav este un baiat din Norvegia, pasionat de astronomie. La aniversarea sa de 16 ani, mama sa ii aduce micul dejun la pat impreuna cu cadoul de la ea si un plic misterios. Georg il desface si afla ca e de la tatal sau mort de 10 ani (in carte era mort de 13 ani). Vazand plicul Georg se enerveaza pe maicasa si ii zice ca l-a uitat de tot pe taicasu si ca n-are de ce sa citeasca scrisoarea. In ziua respectiva, Georg trebuie sa plece la munte singur ca sa vada cu telescopul nu stiu ce cometa. In masina se mai cearta cu maicasa ca de ce n-a luat scrisoarea, iar in tren cand e singur, ce scoate Georg din ghiozdan? Scrisoarea de la ta-su (nesuferitule!). Desface primul plic si incepe sa citeasca. Ii zice acolo ta-su ca el are sa fie mort de mult cand va citi Georg asta si incepe sa-i spuna povestea fetei cu portocale. Si incepe sa-i povesteasca “ca ar fi fost o zi obisnuita daca n-ar fi intrat in acel tramvai…” si intra intr-un tramvai in care vede o tipa cu o punga plina de portocale de la care nu-si poate lua ochii. Si bineinteles, tramvaiul franeaza el da peste ea si tipa scapa toate portocalele. Se chinuie el acolo sa le culeaga de pe jos, e cu mainile pline de portocale si tipa ia doar o portocala si ii zice ceva gen “later” si dispare.
Intre timp Georg ajunge la munte si incepe sa urce la cabana. Pe drum si la cabana Georg trage cu ochiu la o tipa, care de asemenea se uita la Georg, dar nu schimba nicio vorba. “Revenind in scrisoare”, taicasu e acolo disperat sa afle cine e aceasta “fata cu portocale”. Vorbea cu un coleg de facultate, zicea ala “si care era asa buna ma?”. Ta-su zicea chestii ca e de pe alta planeta si a venit sa ne scape din monotonia vietii. Are o imaginatie foarte bogata ta-su (sa cititi si cartea sa vedeti ce-i trece si acolo prin cap :)) ). Si uite ca o vede iar pe fata cu portocale lipind un poster,care anunta un concert al corului bisericii de Craciun, si intrand intr-o cafenea. Bineinteles ca intra in cafenea si nu isi mai ia ochii dupa ea. Se aseaza la masa ei. Isi schimba niste replici penibile. Si la un moment dat o intreaba “Cine esti?” ; “Cine crezi ca sunt?” ; “Nu stiu” ; “Sunt o veverita!” si tipa pleaca.
Din nou secventa cu Georg. E dimineata, micul dejun, vine tipa aia la Georg. Si incep sa vorbeasca, el ii spune ca a venit sa vada nu stiu ce cometa, alea alea, ii poveste tipei ce sunt cometele nu stiu ce si acum tipa aia baga o replica geniala: “Why can’t stars just be beautyful?”. Incepe Georg sa urce iar pe munte, pe drum se intalneste iar cu tipa aia care era cu frasu, care face misto de Georg, el se duce mai departe la urmatoarea cabana. Acolo se opreste si incepe sa citeasca iar.
A venit Craciunu, asa ca ta-su s-a dus la biserica sa vad coru’ bisericii cantand. Bineinteles cum a intrat in biserica a observat-o imediat pe fata cu portocale in cor. Se termina slujba alea alea si astia 2 incep sa se plimbe prin curtea bisericii. Vorbesc acolo ce vorbesc si la un moment dat asta o saruta pe tipa si o intreaba cand o mai poate vedea. Ea ii spune pe nume (el habar n-avea de unde ii stie numele) si ii zice ca trebuie sa astepte 6 luni, dupa care se pot vedea din nou apoi dispare.
Apare si fata aia la cabana unde s-a oprit Georg si il surprinde in timp ce citeste. Il intreaba ce citeste, iar Georg ii spune ca e o scrisoare de la taicasu in care ii povesteste despre o fata cu portocale pe care o tot cauta. Intre timp isi instaleaza si telescopu, tipa aia se joaca cu telescopu’ lui aproape il strica, el ii mai povesteste despre comete, bla bla bla.
Revenim la povestea din scrisoare. Ta-su lu Georg e disperat, adica cum sa o astepte 6 luni. Colegu lui de camera ii zice ca n-are cum sa-l tina aia minte 6 luni, ca mai bine o uita si chestii de genu, pana cand primeste o vedere din Sevilia, cu o poza cu o livada de portocali, in care il roaga sa mai astepte putin. Asta cum vede vederea, pac s-a si suit in avion si la Sevilia. Ajunge in Sevilia si cauta livada de portocali din imagine. Ajunge in livada aia si intre timp mai spune chestii de genu “ca daca 2 persoane sunt menite sa se intalneasca sigur se vor intalni” si alte chestii de genu. In fine n-o gaseste pe fata. Se duce la o cafenea si acolo un timp, pe care nu-l cunoaste, ii zice ca il stie si ca stie unde o poate gasi pe fata cu portocale. Se duce ala la locu’ indicat si unde ajunge? La nu stiu ce universitate de arta, tipa fiind pictorita. Aia cand il vede ramane masca. Ies si se plimba, el ii zice ca n-a mai putut astepta si nu stiu ce, si tin minte o replica geniala. “De ce aveai atatea portocale atunci in tramvai?” ; “Voiam sa le pictez.” ; “Pai nu puteai sa iei o singura portocala si sa o pictezi de mai multe ori?” ; “Fiecare portocala e diferita, nu exista 2 portocale la fel. Asa si tu, acum n-ai venit aici pentru orice femeie, ci pentru o anumita femeie.”. Replica asta face tot filmu’, sincer. Apoi si-o trag in livada cu portocale si tipu’ se intoarce inapoi in Norvegia ca in 2 zile avea examen.
Georg acum e in afara cabanei, s-a lasat noaptea si asteapta sa apara cometa. Apare si tipa. Mai vorbesc nitel si apare cometa. Nemaipomenit, incredibil, dupa care o ploaie de stele. Tipa isi pune o dorinta, la fel si Georg si apoi incep sa se alerge prin zapada. La un moment dat asta cade in zapada si el peste ea intr-o pozitie d-aia perfecta pentru sarut. Si chiar cand ai impresia ca se vor saruta ce face nemernicu ma? Ii da cu zapada pe fata, cu multa zapada pe fata. Deci pentru chestia asta l-am urat tot filmu’! Aia isi da zapada de pe fata, dezamagita si intra in cabana. De dimineata Georg isi face bagajele si pleaca, ignorand-o aproape total pe tipa si o lasa cu buza umflata. Deci cat l-am urat pentru asta. In tren citeste ultima parte a scrisorii, cum ca in vara urmatoarea ta-su s-a casatorit cu fata cu portocale, care s-a dovedit a fi chiar ma-sa si dupa l-au nascut pe el. Ta-su afla ca are nu stiu ce boala si ca o sa moara si se apuca sa-i scrie scrisoarea lui Georg. Sfarsitul povestii.
Georg ajunge acasa, o gaseste pe ma-sa cu altu si incepe sa tipe la ea cu afirmatii “tata te iubea si tu acum esti cu asta?”, au ei acolo niste discutii de genu’ , dar se impaca in cele din urma. Filmul se termina cu Georg care se duce la mormantul lu’ ta-su si lasa un buchet de flori, dar se intoarce ia buchetu’ si lasa la mormant doar o floare, apoi da fuga repede in gara unde o intalneste iar pe tipa aia si ii da ei buchetu’ de flori, dupa care in sfarsit se saruta cu ea. The end of the story.

Despre actori n-am ce sa zic ca nu cunosc niciunu, dar mi-a placut ca toti au fost norvegieni, d-aia sateni-blonzi cu ochii albastri sau verzi. ❤

Va recomand atat filmul cat si cartea deoarece povestile sunt oarecum diferite, insa mie cel putin mi-au placut foarte mult si de obicei nu ma dau in vant dupa chestiile romantice. Vizionare placuta!

Advertisements

Va recomand mai intai sa cititi cartea. Adica sunt omise multe detalii in film, pana si sfarsitul filmului e diferit, iar daca dupa vreti sa cititi cartea, n-o sa mai aiba acelasi impact. E bine ca macar ideea de baza a fost transpusa bine in film, insa nu e digerata de toti care il vizioneaza. Adica din cate am citit pe wikipedia, a fost catalogat de public drept un film de actiune “cu bataie”. Fii serios, luptele alea nu era pentru divertisment, dar sa va povestesc cam cum sta treaba.
Deci e vorba de tipu’ asta, fara nume, care are o viata plictisitoare fiind mereu plecat in calatorii de afaceri. Insa are o problema: insomnii. Fiindca nu poate sa doarma si niciun doctor n-a reusit sa-l ajute, si-a gasit alinarea in grupuri de suport moral pentru oameni cu probleme gen cancer testicular, sau paraziti intestinali sau chestii de genu’, care il induioseaza mereu si asa reuseste sa adoarma. Pana cand apare tipa asta, Marla Singer, si ii da peste cap planurile, pentru ca el si-a dat seama ca nici ea n-are probleme si vine doar de forma la grupurile astea. Ca sa nu o mai vada, face un aranjament cu ea: el vine la o parte din cluburi si ea la cealalta parte.
Intr-una din calatoriile sale cu avionul, naratorul nostru anonim il intalneste pe Tyler Durden, “cel mai interesant prieten de unica folosinta”. Personajul nostru il admira pe Tyler, iar acesta ii da cartea sa de vizita. Ajuns inapoi acasa, isi gaseste apartamentul in flacari. Acum ca nu mai are unde sa se duca, apeleaza la Tyler. Se intalneste cu Tyler, iar acesta il conduce la noua lor locuinta. Intr-o seara, in parcarea unui bar, Tyler si cu naratorul nostru incep sa se bata si atrag destul de mult public. De aici ii vine ideea lui Tyler sa infiinteze Fight Club, un club saptamanal, in care se aduna mai multi laolalta si se iau la bataie. Dar bataile astea aveau si ele un rost, adica oponentii nu se cunosteau, n-aveau probleme unul cu altul, erau lupte doar ca sa se elibereze de stresul provocat de societate. Si de aici nu va mai povestesc, va las sa va bucurati de film/carte si va spun doar ca intamplarile din film nu mai sunt ca cele relatate in carte, desi personal mie mi-au placut mai mult cele din carte.
Efectele folosite sunt destul de tari (exceptie finalul), mai ales in scenele cu lupte cu tot sangele ala, zici ca erau reale.
Actorii nu prea ii cunosc dar mi-a placut cum au jucat. Helena Carter a facut-o pe Marla mai bitchy decat era in carte (sau poate mi s-a parut mie), insa mi-a placut si de ea. Si partile cu Norton in rolul naratorului functionar monoton, apoi schimbare radicala intr-un smecher.
In concluzie, chiar daca au modificat destul de mult textul lui Palahniuk, filmul care e tare si merita vazut si merita sa fie in top 10 filmele anilor ’90.

I’m Jack’s favorite movie!

P.S. : Si un comentariu funny de pe youtube. : D

Audiences:

Male 18-24

Male 25-34

Female 13-17

This made me laugh. The teenage girls came to look at Brad Pitt while the males came to see it because we actually enjoyed the movie and could relate to Jack’s character and the depiction of modern society. Being male nowadays is not easy. We always have to pretend to concur with the womans point of view, pretend that we’re docil cute and harmless little puppies, and fake our way through life doing the same monotunous thing over and over again.

Am decis sa scriu despre filmul asta ca tot vorbeam despre calatoria in film la BC si nimeni nu stia care-i faza.

FAQ about time travel este unul dintre filmele mele preferate deoarece combina 2 genuri care imi plac: comedia si SF-ul si asta il fac un film genial pentru mine. Dupa cum sugereaza si titlul, in film este vorba despre calatoria in timp, iar un lucru interesant la acest film, care ii ofera un mare +, este ca respecta regulile de baza ale calatoriei in timp si paradoxurile (cei carora va place SF-ul stiti despre ce e vorba, daca nu gasiti imediat google :D). Filmul prezinta povestea a 3 prieteni, fiecare cu cate un hobby: unul scria scenarii de filme, altul era genul macho man, iar al 3 lea (the nerd one) era pasionat de SF, in special calatoria in timp. Stateau intr-un pub, d-ala smecher englezesc si serveau niste bere bruna, mai batjocorindu-se unul pe altul. La un moment dat unul se duce la toaleta si cand se intoarce ii gaseste pe toti din pub morti si ramane socat. Se intoarce la toaleta si ajunge inapoi in timpul lui si le povesteste si celorlalti. Ii ia si pe ei la toaleta sa le dovedeasca ca nu minte, insa cand ies de la toaleta toata lumea era vie. Dar surpriza, s-au intors in timp chiar inainte sa plece ei la toaleta si incearca sa se ascunda de ei insisi sa nu creeze un paradox temporal. Intre timp ei se intalnesc cu Cassie, o tipa din viitor care le spune ca a aparut o “gaura” in timpul lor si ea a venit sa o repare. Ea cica o repara si le spune ca se pot intoarce linistiti inapoi, insa gaura nu e reparata si incep sa calatoreasca intr-una prin timp, locatia fiind aceeasi. Afla ca ei in viitor o sa fie faimosi si nu stiu ce, si o sa apara una care incearca sa-i omoare, iar la finalul filmului se intampla un paradox care te lasa destul de confuz. Nu va zic care, cum pentru ca stric farmecul filmului. 😛

Despre distributie nu am ce spune deoarece nu cunosc niciun actor, decat pe Anna Faris care a jucat si in seria Scary Movie.

E un film foarte dragut si vi-l recomand. Pe langa faptul ca e foarte amuzant te mai lasa si pe ganduri cu calatoria asta in timp si te face sa cercetezi mai mult despre ea (cel putin la mine asa a fost).

So funny, you’ll want to go back in time and see it again.

Nu prea urmaresc filme muzicale, insa The Pick of Destiny este unul dintre putinele pe care le-am vazut si mi-a placut tare mult. Filmul prezinta povestea trupei Tenacious D, o trupa de comedy folk-rock, cum au ajuns in culmea succesului. Bineinteles ca este fictiune, adica nu s-au confruntat cu Satan pe bune, dar din punct de vedere metaforic cam atatea au avut de indurat. Inca un lucru care imi mai place la filmu’ asta e distributia. Jack Black e printre actorii mei preferati, iar rolul lui ca JB a fost cat se poate de natural, genial si comic.

Filmul incepe cu prima melodie de pe albumul cu acelasi nume, care prezinta povestea lui JB ca copil. El traieste intr-o familie credincioasa, iar visul lui este sa ajunga sa “rockaiasca” (asa e tradus : )) ). Canta o melodie “socanta” pentru membrii familiei, iar ta-su il ia il duce in dormitor, ii aplica o curea, ii rupe posterele si il pedepseste. JB incepe sa se roage la Dio sa-l ajute, iar acesta ii spune ca daca vrea sa cante intr-adevar rock trebuie sa porneasca singur la drum spre Hollywood si ca va fi un drum plin de pericole si nu stiu ce. JB ii asculta sfatul lui Dio si pleaca singur la drum. Cand ajunge in sfarsit la Hollywood e deja adult si incepe sa se plimbe prin imprejurimi. Asa da peste Kage, un chitarist foarte bun care canta pe strada pentru bani. JB este uimit de cat bine canta Kage la chitara si il roaga sa-l invete si pe el, insa Kage il ignora si continua sa cante. JB incepe sa-l acompanieze cu vocea si impreuna le iese o melodie super smechera, insa Kage tot nu-l suporta pe JB si il lasa in strada. In cele din urma Kage il ia pe JB ca invatacel, el fiind maestrul si incepe sa-l invete tot ce stie, insa JB afla ca Kage este doar un impostor si se cearta. Se impaca si ajung la o intelegere, vor face o trupa numita Tenacious D si vor sparge topurile.

In timp ce incercau sa compuna, ei descopera ca toti chitaristii celebrii aveau un lucru in comun: pana. Asa ca incep sa se intereseze si afla despre pana asta ca se numeste “Pana Destinului” si ca a fost facuta din dintele lui Satan in evul mediu. Impreuan pornesc la drum sa caute Pana Destinului si trec printr-o gramada de peripetii. In final gasesc Pana Destinului, insa o rup din greseala si incep sa planga ca si-a pierdut magia. Apoi apare un tip si le spune ca nu exista asa ceva, magie, pana destinului. Ei il cred si pleaca spre scena sa cante, insa tipul ala era chiar Satan deghizat, care a vrut sa-si recupereze dintele. Cand se intorc sa vada daca mai e pana acolo unde au lasat-o il gasesc pe Satan, care e pregatit sa-i prajeasca. Insa JB il provoaca pe Satan la un duel rock ca sa scape. In urma duelului Satan iese invingator, insa reusesc sa-i rupa un corn si sa-l trimita inapoi in iad. Filmul se termina cu ei in apartamentul lui Kage, incercand sa-si aminteasca ce au cantat cand s-au duelat cu Satan, deoarece ei considerau ca a fost “cel mai bun cantec din lume”. Nu-si aduc aminte asa ca trebuie sa o ia de la inceput cu compusul melodiilor.

Coloana sonora este foarte tare, melodiile variind de la folk la metal si chiar si un instrumental de muzica clasica la un moment dat. Filmul este destul de dragut si amuzant, cel putin mie mi-a placut asa ca vi-l recomand si voua.