animatie



Eu sunt un fan al animatiilor in general, nu stiu exact de ce , probabil ca inca nu m-am maturizat destul sau poate ca vreau sa vad unde poate ajunge imaginatia in acest domeniu. Animatiile sunt exclusiv creatia imaginatiei celor care le concep. Insa de cele mai multe ori ma deranjeaza cand povestile se repeta chiar si in desenele pentru copii. Spre deosebire de Rango unde accentul se pune pe lucruri profunde, film pe care nu l-as recomanda copiilor, Rio este un film mult mai simplu, recomandat  in exclusivitate copiilor din punctul meu de vedere. Mi-a adus aminte de desenele de la Disney, pline de muzica si dimanism la care nu ai cum sa te plictisesti, dar, doar atat. Povestile de dragoste au devenit atat de comune in desene incat sincer incep sa imi displaca. De ce mereu dragostea trebuie sa determine schimbarea personajelor? Chiar daca este pentru copii eu tot sunt de parere ca temele ar trebui variate.

Blu, un papagal care nu a zburat niciodata. Traieste intr-o casa confortabila alaturi de stapana lui care ii ofera toata atentia. Intriga este declansata in momentul in care, la usa librariei la care lucra stapana lui Blu, apare un ornitolog care o anunta ca Blu este ultimul mascul din specia sa. Singura sansa a salvarii speciei este plecarea ambilor la Rio unde se afla perechea feminina a lui Blu. De aici incepe si aventura la sfarsitul careia Blu, datorita dragostei reuseste sa zboare, stapana si cu ornitologul formeaza si ei un cuplu care infiaza si un copil iar totul are un final fericit.

Daca vorbim de animatii trebuie sa va spun si cui le apartin vocile. Relatia dintre actorii care imprumuta vocile personajelor si personaje mi se pare usor amuzanta in acest caz. Vocea lui Blu, adica a papagalului numarul unu, este a lui Jesse Eisenberg, actor ultracunoscut deja din rolul principal din The Social Network. Vocea Lindei este a lui Anne Hathaway pe care o cunoastem din rolul de Regina Alba in Alice in Wonderland.

Acest film nu m-a dezamagit pentru ca nici nu ma asteptam la mai mult. Nu este in nici un caz o animatie care chiar trebuie vazuta. Animatii precum Ice Age sau Rango sunt cu multe clase peste acest film. Totusi, daca vrei sa te relaxezi si sa iti aduci aminte de copilarie, poti incerca acest film.

Am sa incerc sa va prezint doar partile pozitive ale acestui film pentru ca cele negative sunt evidente, orice poveste trebuie sa aiba un protagonist cu idealuri si un pic de dragoste care il ajuta la indeplinirea acestora. Insa, din punctul meu de vedere, nu poti acuza nici un moment acest film de platitudine sau de plagiat, aceste clisee au devenit obisnuite tuturor filmelor pentru ca numai asa pot regizori justifica schimbarile prin care trec personajele, pe mine la acest film nu m-au deranjat. Este un film greu pentru copii si un film plictisitor pentru adulti pentru ca umorul este destul de fin dar actiunea este foarte bine construita, in detaliu. Personal nu vad acest film ca fiind unul comercial insa cu siguranta o sa produca o schimbare pentru ca arata un alt mod prin care se poate exploata animatia, nu numai pentru amuzamentul publicului punand mai mult accentul pe dezvoltarea personajului central. Filmul se remarca mai ales prin satira extrem de fina dar si prin construirea actiunii, o regie foarte buna. Lucrul asta este foarte putin bagat in seama in general insa este esential in realizarea unui film de calitate.

Rango, o poveste cu aspectul unei fabule, in care un cameleon cu probleme de personalitate reuseste sa aduca speranta in Dirt, orasul in care a ajuns dupa ce a cazut cu tot cu acvariu dintr-o masina la o curba periculoasa. Interesant este ca Rango pare a se autodefini cu ajutorul propriilor idealuri, el reuseste parca sa isi controleze propria poveste inca de a inceput desi el nu stia nici macar cine este dar era constient ca poate fi orice, de aici si ideea filmului, nu te poti feri de destinul pa care il ai pentru ca tu poti fi oricine vrei, trebuie doar sa crezi si sa iti faci un drum. In film mai sunt prezente si niste elemente metaforice, “trecerea drumului, pe partea cealalta in cautarea spiritului vestului” nu a reprezentat altceva decat autocunoastere pentru ca abia dupa ce a intalnit spiritul vestului Rango a capatat incredere si a salvat orasul Dirt de la pericolul pe care il reprezenta lipsa apei. Un alt element ar fi “speranta” pentru ca intotdeauna “multimea simte nevoia sa creada in ceva”, fara aceasta idee Rango nu ar fi avut nici un succes. Filmul are un final fericit.

Povestitorii sunt aceste 4 bufnite care ii canta prohodul lui Rango pe tot parcursul filmului, intr-un mod cat se poate de ironic apar exact in momentul potrivit pentru a incepe sa cante, consider ca filmul nu ar fi fost la fel fara sarcasticul indus de aceste personaje unice ca tipologie pentru ca par a fi deasupra intregii povesti. Dar pentru ca Rango nu a murit ele au sustinut totusi ca moartea este iminenta si ca exista o probabilitate extrem de mare din a muri dintr-un accident casnic.

 



Poate ca o sa fiti dezamagiti de filmul asta daca va asteptati sa radeti exact ca la celelalte animatii care sunt facute special pentru a distra publicul. Rango nu este insa o comedie desi ironicul este prezent pe tot parcursul filmului, este o poveste cu dimensiuni usor filosofice, eu l-as recomanda mai mult celor pasionati de filme…

Sub regia lui Clyde Geronimi, Wilfred Jackson si Hamilton Luske, Alice in Wonderland este o alta productie Disney plina de culoare si cantece. Dar aceasta are mult mai muuuult: it has NONSENSE.

Povestea este o combinatie intre cele doua carti ale lui Lewis Carroll: mai mult Alice’s Adventures in Wonderland, decat Through the Looking-Glass; din cea din urma avand doar cateva elemente. Povestea este desigur putin schimbata, cum face Disney de obicei, dar nu intr-un mod rau.

Alice, urmarind un iepure cu un ceas care se tot plangea ca este in intarziere, cade printr-o vizuina si ajunge intr-un hol mare, cu o usita prin care nu poate intra decat dupa ce se micsoreaza luand o inghititura dintr-o sticluta pe care scria “Drink me!”. Si asa Alice ajunge in Tara Minunile, si minunile nu se mai opresc: flori vorbitoare, soldati din carti de joc pictand trandafirii, pisici care dispar, omizi care fumeaza si ciuperci care te maresc sau micsoreaza.

Alice in Wonderland este un film pentru familie si unul dintre (putinele) filmele Disney care nu fac totul prea dulce si care nu contine romantism. Nu este favoritul meu de la Disney si nici favorita mea adaptare dupa cartile lui Lewis, dar il recomand cu mare placere. Nu dureaza nici mult si este si amuzant :3.

Nota mea: 8

Regizat de Chris Sanders (Lilo & Stitch) si Dean DeBlois (Lilo & Stitch + a mai facut si cate altceva pe la alte filme de la Disney), filmul este facut dupa cartea cu acelasi nume scrisa de Cressida Cowell. Insa filmul a luat doar cateva nume si putine idei din carte, si totusi nu m-a deranjat acest lucru pentru ca a fost mult prea adorabil si a transformat povestea poate in ceva mai bun – desi imi plac amandoua la fel.

Hiccup, fiul conducatorului vikingilor, nu este prea bun la a fi viking. Si face ceea ce niciun viking nu ar face (inca): se imprieteneste cu un dragon. Cam asta este povestea pe foarte scurt si fara spoiler.

Muzica este draguta, efectele foarte tari, iar dragonul adorabil si ca o pisicuta (toarce cand il maaaaaangai). Il recomand tuturor care vor sa scape macar pentru o ora si putin de evenimentele aiurea din viata. Va linisteste, va relaxeaza si va face sa si radeti la fazele amuzante.

It’s lovely and I really enjoyed it.

Vizionare placuta.

Nota: 8.8