biografic



Acesta este un film biografic despre Ray Charles. Imi plac foarte mult filmele biografice pentru ca surprind un anumit aspect nealterat din viata unei persoane care a avut o influenta asupra unui domeniu. In acest caz Ray Charles, care este intemeietorul muzicii soul. Si mai remarcabil mi se pare talentul sau in momentul in care ma gandesc ca era orb de la vansta de 7 ani. In acest film sunt surprinse cele mai importante momente din viata sa, printre care si copilaria, foarte inteligent introdusa in film sub forma unor amintiri. Aceste amintiri dau o nota aparte filmului creind o legatura intre prezent si trecut, astfel explicandu-se unele obiceiuri mai putin permise a lui Ray Charles. El se droga inca de tanar cu marijoana ajungand la maturitate sa se drogheze chiar si cu heroina, fiind si arestat pentru asta. El facea aceste lucruri in viziunea regizorului pentru ca se invinuia pentru moartea fratelui sau, care se intamplase sub ochii lui chiar inainte  sa inceapa sa orbeasca din cauza glaucomului. In film mai sunt surprinse si aventurile lui extraconjugale, care au fost numeroase, am citit dupa ce am vazul filmul ca a avut 12 copii cu 9 femei.

Pe langa aceste fapte filmul este structurat extrem de bine in perioade in care el a avut influente in diferite stiluri de muzica printre care se numara rhythm and blues, soul, blues, rock and roll, jazz, country sau pop. Insa nici aceasta parte a vietii lui nu a fost tocmai usoara confruntandu-se cu adversiuni din partea bisericii in momentul in care el a combinat muzica gospel cu rhythm and blues. Urmatoarea perioada a fost cea de country blues, in care el punea foarte mare accent pe textul si povestea melodiilor, acesta fiind o caracteristica importanta a muzicii country. In afara acestui tanlent de necontestat el era si un mare showman fiind considerat de Frank Sinatra: “the only true genius in show business.”

In pielea lui Ray Charles isi joaca poate cel mai bun rol Jamie Foxx. Pentru acest rol el a castigat si oscarul si globul de aur pentru cel mai bun actor. Printre nenumaratele nominalizari acest film a mai castigat un premiu pentru cel mai bun mixaj de sunet. Daca sunteti iubitorii acestui gen de muzica veti considera acest film o capodopera, cred. Pentru mine a fost cel putin interesant sa vad cum a evoluat viata lui.

Dupa a 3-a incercare am reusit sa vad filmul in intregime. Dar nici acum nu stiu de ce a primit atatea nominalizari la oscar, este un film cel putin plictisitor care are doua personaje foarte bune si atat. Mie mesajul mi se pare banal dar poate ca este din cauza lipsei mele de interes fata de lumea boxului. Filmul ne spune ca performata se naste in primul rand din stabilitatea familiei, sau din sacrificiul unui membru al acesteia. In acest caz avem de aface cu sacrificiul intre frati pentru ca unul dintre ei sa aiba conditii mai bune de pregatire pentru a ajunge campion. Dar se pare ca acest sacrificu nu l-a ajutat deloc pe Mickey Ward in prima faza, dar cum roata se intoarce, atunci cand fratele sau ajunge la inchisoare este randul lui sa se sacrifice pentru eliberarea fratelui sau urmand ca finalul sa fie fericit si sa ajunga campion mondial. Pe scurt, din puctul meu de vedere insasi povestea filmului este un mare minus probabil ca din cauza unui conflict de idei. Se observa clar cum unele parti ale filmului sunt genial concepute si puse in scena pe cand altele mult mai multe sunt slabe si comerciale, mai ales aceea in care Mickey este pus sa aleaga intre dragoste si familie. De ce trebuie tot timpul sa existe conflicte intre dragoste si familie ? oare totul in lumea asta se bazeaza pe orgoliu ? incepe sa ma agaseze intriga asta din filme, parca as vedea Romeo si Julieta, desi pana si acolo este mult mai plauzibil decat in unele filme. Daca vreti sa vedeti un film cu o poveste interesanta despre box eu va recomand cu placere Million Dollar Baby. (more…)

Regizat de Peter Werner si scris de insusi Brad Cohen, filmul ni-i aduce in rolurile principale pe James Wolk – care il joaca incredibil pe Brad si pe Sarah Drew. Niste necunoscuti care m-au uimit prin prestatia lor actoriceasca. Filmul pur si simplu m-a incantat. M-a adus de la extaz la lacrimi si mi-a dat multe lectii de viata. Te invata ca a fi diferit nu e un lucru rau, evidentiaza faptul ca profesorii actuali nu isi inteleg elevii si nici nu doresc a o face – marea majoritate, si mai ales ca niciun vis nu e imposibil de atins!
Filmul prezinta povestea personajului principal care sufera de sindromul Tourette, inca din copilarie pana cand isi indeplineste visul, pentru care a luptat atat. Personajul meu preferat este mama tipului care nicicand nu renunta sa il ajute sa invete cat mai mult, sa il incurajeze sa faca ceea ce isi doreste. De fiecare data cand el este pe punctul de a renunta ea este cea care nu il lasa si il impulsioneaza sa mearga mai departe. Ceea ce m-a uimit a fost faptul ca niste copii, niste simplii copii pot accepta mai usor faptul ca un om este diferit de ei, decat niste oameni in toata firea. Din pacate, asa e si in viata reala… Si cel mai rau este ca atunci cand vad ca esti diferit refuza sa iti dea si o sansa, sa le demonstrezi ca poti! Atat si-a dorit si Brad o sansa si cand a obtinut-o nu a irosit-o! Niciodata nu se plange, mereu merge mai departe fara sa cada in depresii, cu zambetul pe buze, convins ca va reusi. Si a facut-o!!!

Nu am mai scris de îndestul timp despre un film încât să cred că mi-am pierdut mojo-ul – asta dacă l-am avut vreodată.

Voi începe prin a spune că filmul în sine e nebunesc – vis-nebunescque, ca să-i găsesc o denumire, căci absolut nimic din ceea ce se întâmplă nu prea are logică. Filmul e făcut după cartea lui Burroughs, cu acelaşi titlu, şi deşi am avut ocazia să-i citesc una din cărţi, nu prea am crezut că asta ar putea fi într-atât de bizară. E cumva… evident, totuşi, că e o carte aparţinând Geniustăţii Sale, luând în considerare elementele mmm… gay. Foarte, foarte.

Începe cu faptul că soţia lui Lee, fostă şi actuală junkie, îi fură insecticidul pentru a se droga – zonele unde îl injectează sunt porno-fascinante. Ajunge cumva să o împuşte, aparent, din greşeală – deşi ăsta ar trebui să-i fi fost şi scopul căci, după cum insecta uriaşă din biroul detectivilor i-a spus înainte să fie strivită de papucul lui, era un agent al Interzone Inc-ului. Pentru a nu ajunge la închisoare, acesta trebuie să plece în Interzone şi să pretindă a fi scriitor, dacă-mi aduc bine aminte, sau să scrie rapoarte în legătură cu misiunea lui, şi, de asemenea, să pretindă a fi un homosexual – asta pentru a ajunge să intre în graţia lui Joan, care semăna fix cu fosta sa soţie, astfel ajungând să dea de soţul acesteia, Dr. Benway, cel care producea droguri din măruntaiele insectelor, împreună având ceva pentru menaje a…câţiva cu tipi tineri din Interzone.

De asemea, ţin să menţionez că deşi pare extrem de banal, în unele momente e mai dezgustător decât orice horrorshow ai fi luat parte tu.

Cât despre actori, nu cred că ar fi putut exista alţii mai potriviţi pentru rol, deci nu am nimic de comentat în legătură cu asta – de alte elemente de natură tehnică nu-mi pot aminti exact, deci nu comentez la partea asta.

Nu ştiu ce anume m-a impresionat exact la filmul ăsta – poate doar unicitatea sa şi felul în care, într-un mod fluid şi uşor de urmărit, descrie realitatea lui Lee care se întâmplă să aibă cam toate elementele unui vis – ceea ce eu, cel puţin, găsesc asta destul de fascinant încât să devină unul din filmele mele favorite.

Oh, şi aici e trailerul – nu l-am inserat în articol căci am probleme de ceva minute cu cette porcărie care se numeşte wordpress.

Filmul incepe cu Jane Austen (Anne Hathaway) impartindu-si dimineata intre pian, scris si enervatul familiei. Apoi se sare la un cadru cu Thomas Lefroy (James McAvoy), un viitor avocat care nu reuseste niciodata sa ajunga la timp.

Thomas o intalneste pe Jane atunci cand aceasta isi tinea un discurs despre sora ei, care avea sa se casatoreasca in curand. Impasibilitatea la vorbele pline de sentiment ale ei, o fac pe Jane sa il urasca pe Thomas. Insa, in cele din urma se vor indragosti. Cu toate acestea, parintii lui Jane vor pentru ea un barbat cu bani care sa o poata intretina. Jane il refuza pe Domnul Weasley, nepotul bogatei Lady Gresham (Maggie Smith – nu ma astepta sa o vad pe McGonagall in filmul asta) si pleaca la Londra impreuna cu Thomas si unul dintre fratii ei. Thomas nu primeste acordul unchiului sau (nu mai stiu ce rude erau) pentru a se casatori cu Jane, asa ca cei doi planuiesc sa fuga impreuana.

Cand Jane afla ca Thomas e singurul sprijin al familiei sale, refuza sa mearga cu acesta pentru a nu ii ingreuna situatia. Intre timp, viitorul sot al Cassandrei moare. Niciuna dintre ele nu se casatoreste.

Anne Hathaway a facut un rol frumos, insa ma asteptam la o englezoaica pentru Jane Austen (am o problema cu accentele).

Nota mea: 8,44

Nu am mai vazut ceva de Nora Ephron, dar filmul are actrite care m-au incantat si in alte filme. O sa incep cu cea mica: Amy Adams – am vazut-o doar in Miss Pettigrew Lives for a Day si a fost magnifica acolo, dar aici nu m-a impresionat prea mult; Meryl Streep – a fost super in The Devil Wears Prada si in Lemony Sicket’s A Series of Unfortunate Events, dar aici a fost geniala! Atat de mult mi-a placut Meryl in filmul acesta incat sper sa castige Oscarul pentru Best Actress.

Filmul este despre povestile a doua femei, Julie (Amy Adams) si Julia (Meryl Streep), care sunt unite printr-o pasiune comuna: gatitul. Desi in film povestile lor se intrepatrund (nu stiu daca asta e cuvantul, ce vreau sa spun e ca…o secventa din viata lui Julia, una din a lui Julie si tot asa), eu le voi lua pe rand.

Julia Child este o americanca la Paris. Lucrul preferat al Juliei este mancatul si din plictiseala se inscrie intr-o scoala de gatit. Ii intrece pe toti din clasa ei (erau doar barbati si erau la cursul de profesionisti) si incepe sa lucreze la o carte de bucate cu mancaruri frantuzesti, dar in engleza – ceea ce nu se mai gasea. Si astfe revolutioneaza arta gatitului in America.

Julie Powell a incercat sa fie scriitoare, insa a renuntat pe la jumatatea romanului. Deoarece toate prietenele ei au slujbe de succes, decide sa inceapa si ea ceva si chiar sa il termine. Iar acel ceva e gatirea tuturor celor 524 de retete din cartea lui Julia intr-un an. Isi face un blog si se pune pe treaba.

Desigur, multe se intampla pe parcursul timpului: lacrimi, rasete etc.
Filmul este minunat din cauza lui Meryl si a mancarii, binenteles. Ah, si este facut dupa doua povesti adevarate.

Nota mea: 8

Dupa ce am afirmat despre film ca e plictisitor am stat si am gandit si mi-am dat seama ca e frumos (asta si dupa ce am inceput sa ascult Edith Piaf). Am inceput sa scriu despre La Vie en rose pentru ca e tot biografic si tot frantuzesc.

Filmul este despre viata lui Edith Piaf (Marion Cotillard), viata pe care si-a dedicat-o artei. Filmul incepe cu copilaria ei si se termina cu moartea, insa de-a lungul lui intervin si alte flashback-uri. Parasita de mama ei, Edith traieste intr-un bordel (nu face nimic, doar e crescuta acolo) pana cand tatal ei o ia. Tatal lui Edith este acrobat, iar cand Edith este rugata de public sa faca si ea ceva, aceasta incepe sa cante si ii uimeste pe toti cu vocea ei. Cand creste, Edith incepe sa cante pe strada cu o prietena (va avea si o reintalnire dura cu mama ei) si astfel este observata.

Viata lui Edith Piaf a fost ciudata. Filmul acesta si Coco avant Chanel prezinta vietile unor femei sarace care au reusit sa ajunga mai sus decat si-ar fi imaginat vreodata.

Desi a reusit sa isi creze o cariera minunata si nemuritoare, Edith Piaf sufera foarte mult in viata ei. Scena care mi-a placut foarte mult este cand ea e pe plaja, iar o jurnalista o intreaba ce i-ar recomanda unei femei. Am gasit citatul pe IMDb:

American journalist: If you were to give advice to a woman, what would it be?
Edith Piaf: Love.
American journalist: To a young girl?
Edith Piaf: Love.
American journalist: To a child?
Edith Piaf: Love.

Cottilard face o treaba uimitoare in rolul lui Edith Piaf.

Este un film care merita vazut.

Nota mea: 9,4

Next Page »