mister



Trebuie sa recunosc ca am aflat de acest film de la un comentariu “rautacios” la filmul Source Code de pe cinemagia in care se comparau cele doua filme, acesta fiind un exemplu de film mult mai bun ca Source Code iar eu trebuie sa ii dau dreptate cu aceasta ocazie. Distributia si povestea este geniala deci pentru mine, acesta a devenit cel mai reusit film SF pe care l-am vazut pana acum. Pe langa Bruce Willis care joaca poate cel mai bun rol, poate mai bun chiar si de cat cel din The Fifth Element, nu mi l-am imaginat niciodata pe Brad Pitt in rolul unui schizofrenic. Rolul acesta care cred ca este unul dintre primele sale roluri intr-un lung metraj este extrem de convingator, chiar il prinde foarte bine din punctul meu de vedere. Pana acum nu credeam in calitatea celor doi actori care pentru acea vreme chiar cred ca erau niste revelatii in aceasta lume.

Actiunea filmului se desfasoara in anul 2035 cand omernirea se confrunta cu extinctia din cauza unei maladii ciudate. Doar cativa au reusit sa scape. Singura sansa a omenirii era sa trimita unul dintre ei in trecut pentru a elucida misterul acestei maladii misterioase. La inceput se credea ca aceasta maladie a fost produsa si extinsa pe intreg globul de catre o armata numita “Twelve Monkeys” dar pana la final actiunea sufera foarte multe modificari.

Este un film foarte reusit care merita vazut, eu il recomand.

Advertisements

In sfarsit un film bun, nu am mai vazut demult un film care sa imi placa, am crezut ca este ceva neinregula cu mine. Dar pana la urma iata si acel film caruia nu pot sa ii gasesc foarte multe parti negative. Cred ca si daca ai vrea sa le gasesti nu poti fi atent la ele din moment ce filmul te tine in suspans pana in ultima secunda. Este dificil sa faci pe cineva sa vada acest film pentru ca orice ai spune in plus poate spulbera misterul intr-o secunda, odata cu el si interesul. Cred ca este foarte greu sa faci un film gen mister, sunt atat de multe detalii de care trebuie sa ai grija pentru a nu da de gol un lucru care si asa este tratat cu atentie maxima de public, nu trebuie sa faci nici un pas gresit in scenariu si totusi la final totul sa se lege. Un film reusit cu o regie geniala.

Doctorul Martin Harris (Liam Neeson) pleacă alături de soţia sa (January Jones) în Berlin pentru a participa la o conferinţă de specialitate. În urma unui accident cumplit de maşină, Martin se trezeste pe un pat de spital, confuz şi fără să aibă idee cum a ajuns acolo. La scurt timp, constată stupefiat că nimeni nu îl recunoaşte şi este privit ca un străin chiar şi de către soţia lui.

Toti actorii joaca impecabil. Dupa parerea mea, rolul secundar jucat de Diane Kruger este foarte bun si el. Pe ea o cunoastem si din Inglourious Basterds sau Mr.Nobody


Acesta chiar daca se doreste a fi un film fara limite, cum ne spune si titlul, din punctul meu de vedere este extrem de limitat in a pune probleme sau intrebari privitorului. Este genul de film comercial care te relaxeaza chiar daca actiunea este foarte alerta. Te face sa il vezi pana la capat cu entuziasm tocmai pentru ca totul se intampla foarte rapid si nu te lasa sa te plictisesti. Probabil ca actiunea foarte rapida se datoreaza rapiditatii cu care lucreaza creierul personajului principal dupa ce ia un drog sintetic care ii confera capacitatea de a-si folosii 100% din capacitatea creierului. Oricum asta este punctiul forte al filmului, ca nici nu stii cand trec 105 minute. Ce mi se pare insa ironic trecand peste asta este ca desi filmul abordeaza o tema de natura intelectuala, in nici un moment al filmului privitorul nu este incurajat sa isi foloseasca propria capacitate a creierului. Totul se ofera pe tava ca la un spectacol, iar acest lucru eu il consider nepotrivit unui asemenea film. Dar probabil ca nu asta a fost intentia regizorului, ci doar sa fie simplu si comercial, iar asta cred ca i-a reusit. De aceea eu nu pot sa consider acest film un esec ci pot doar sa zic ca tema nu a fost abordata cum ma asteptam eu dupa ce am vazut filme gen Pi si am descoperit un film gen inception.

Filmul, oricat am crede noi ca este adevarat, se bazeaza pe un mit. Se spune ca noi folosim doar 20% din capacitatea creierului. Ceea ce poate fi intr-o anumita masura plauzibil. Oricum o disctuie pe tema asta nu ar avea un sfarsit fara lucruri concrete. Am spus ca tema nu este abordata corect pentru ca nu cred ca un om care isi poate folosi in fiecare clipa capacitatile intelectuale la nivel maxim este doar mai concentrat asupra detaliilor acest fapt conferindu-i puteri de a anticipa si de a prevede viitorul apropiat. Acest lucru este foarte bine ascuns in spatele povestii cu drogul artificial ceea ce face filmul mult mai plauzibil.

Daca as fi ironic as spune ca acest film incurajeaza consumul de droguri in scopuri intelectuale. Prim urmare oricine consuma NZT se transforma in 30 de secunde intr-o mama omida cu un vocabular mai elevat. In film am vazut chiar si un camatar care dintr-o data ameninta in cuvinte elevate si se mira cat de limitat era vocabularul lui inainte sa ai acele pastile. Nu stiu ce sa spun, dar un film despre inteligenta artificiala, abordata asa, nu mi se pare foarte reusit.

Ce mi se pare si mai amuzant este ca am descoperit acest site si mai mult de atat, pe acest site am descoperit o pagina care ne spune daca acest drog este pentru noi sau nu.

Volver, in regia lui Pedro Almodovar, este un film amuzant despre moarte si traditiile inmormantarii intr-un micut sat. Plin de ciudatenii si obiceiuri precum cumpararea unui loc in cimitir si ingrijirea acestuia pana la moarte, filmul are la baza dramele separate ale unor femei, care totusi sunt legate fie printr-o legatura de sange fie printr-o relatie de prietenie.

Almodovar are un film si la Cannes-ul din 2011 (La piel que habito), unde il avem pe Antonio Banderas in rol principal. Initial, si Penelope Cruz (Vicky Christina Barcelona, Nine, Pirates of the Caribean: On Stranger Tides) avea un rol, dar a fost inlocuita.

Dar nu conteaza, caci Almodovar si Cruz au multe colaborari printre care si Volver, unde Penelope are un rol principal in pielea Raimundei, fiica lui Irene (Carmen Maura – si ea are mai multe filme cu Almodovar) si sora lui Soledad (Lola Duenas – idem).

Voi pastra povestea cu cat mai putine detalii, pentru ca lucrurile trebuie sa fie descoperite de fiecare (si sunt multe si va vor surprinde): Raimunda si Soledad se intorc acasa la ceva timp dupa moartea mamei lor, Irene, pentru a-i curata mormantul. Apoi, cele doua revin la vietile lor separate. Soledad, predestinata sa fie singura (“Estoy sola, como siempre”), este divortata si se intretine cu ajutorul coaforului improvizat in apartamentul ei. Dar singuratatea ei este pe cale de a se evapora cand se intoarce din satul natal cu fantoma mamei sale:

Sole: Mom?
Irene: Hum?
Sole: There’s something you want me to do, isn’t?
Irene: Cut my hair.
Sole: I mean if there’s something you couldn’t do alive and doesn’t let you rest.
Irene: There are always things undone. Or bad done. And my life has been no exception. Look, I don’t know if I can fix them, but if I can, it’s up to me to do it.

In acelasi timp, Raimunda trece prin probleme ei: sotul ei incearca sa-i violeze fiica, iar aceasta il ucide pt a se apara. Raimunda, o femeie puternica si independenta, incearca sa scape singura de cadavru fara a-si anunta sora, in timp ce are grija de un restaurant si alte part-time-job-uri pentru a-si intretine familia.

O poveste initial separata de dramele familiei lui Irene, este cea a prietenei lor, Augustina, care isi cauta mama-hippie, disparuta de doi ani. In ce punct li se vor intersecta povestile? Cum se vor descurca? Mweeell, este treaba voastra sa aflati.

Ce imi place mie cel mai mult la Almodovar, sunt cadrele lui perfect aranjate, gandite si frumos realizate cromatic. Va recomand sa fiti atenti nu doar la poveste, ci si la scena cu sanii lui Cruz si spalatul vaselor (aveti de ce!), morile de vant, scenele cu sange si servetele si mai ales sa urmariti perechea de culori galben-rosu. Frumoase, frumoase cadre.

Below e un film „comme çi, comme ça”.  Echipajul unui submarin american din Atlantic, salveaza trei supravietuitori ai unei nave-spital britanice care a fost atacata de germani. Unul dintre acestia, o sora medicala (Olivia Williams), starneste tensiuni in interiorul echipei complet masculine deoarece acestia erau superstitiosi si considerau ca o femeia la bordul navei aduce ghinion.(yeah, right!)  Comandantul Brice (Bruce Greenwood) incearca din rasputeri sa tina echipa sub frau, dar dupa ce sufera mari pierderi in urma unui bombardament nazist totul o ia razna si o serie de intamplari supranaturale incep a  innebuni echipajul: o fata misterioasa apare in fereastra, un fonograf fantomatic reda fara oprire un disc Benny Goodman si un cadavru pare sa vorbeasca. Doar ca toate acestea sunt doar inceputul. Curand, se descopera ca Brice nu le-a spus subalternilor intregul adevar in legatura cu un accident care se intamplase cu ceva timp in urma pe vas…

Filmul nu este regizat de Darren Aronofsky, desi apare in filmografia sa, acesta decat se bazeaza pe un scenariu scris de el, in cooperare cu altii. Intriga filmului e familiara: un echipaj care se afla in pericol pe mare si multe fantome care bantuie vasul. Nimic spectaculos sau inspaimantator, din punctul meu de vedere. M-a dezamagit Aronofsky, adica ma asteptam mai mult…tot asteptam intorsatura aceea de situatie care sa ma lase cu gura-casca care nu a venit deloc… Below a fost al treilea film al carui scenariu a fost scris de el dupa Pi si Requiem for a dream. Poate ca dupa ele avea nevoie de o schimbare de peisaj („I think it’s important to keep trying new things”)si a vrut sa vina cu ceva nou, dar nu cred ca i-a iesit. Referindu-ma strict la poveste, nu ii gasesc nimic original, e banala. In schimb, el ma obisnuise altfel. Poate a fost doar ceva de umplutura pentru ca 4 ani mai tarziu a scris genialul The Fountain, unde originalitatea e cuvantul la ordinea zilei. Sau poate colaborarea cu ceilalti scriitori nu a fost atat de reusita si de aici „lipsurile” filmului…

Ce mi-a placut insa au fost cadrele: imaginea cu vasul acela din adancimile Atlanticului si zgomotele de fundal chiar creau suspans si uneori parca intram in film si eram si eu acolo cu ei, mai ceva ca la un film 3D. Iar actrita din rolul principal, Olivia Williams a fost foarte tare frate!

Mmm…nu va recomand filmul, dar daca nu aveti nimic de facut si vreti un film care sa nu va socheze/impresioneze/sperie/plictiseasca (desi pe alocuri a avut si efectul acesta) va puteti uita la Below :3


Acesta este un film foarte puternic. Nici nu realizezi cum intrii in jocul propus de poveste sau mai bine zis in paranoia cautarii unui numar legat strans de viata ta. Eu am intrat in joc si am sa va arat mai jos unde am ajuns.  Cea mi-a placut cel mai mult a fost descoperirea actorului Jim Carrey intr-o postura total noua intr-un film in care isi intrece pe departe conditia de actor de comedii. este unul dintre filmele pe care le domina de la inceput pana la sfarsit (lucru pe care il puteti remarca si in filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind). Este un thriller psihologic despre obsesia unui om care este bantuit de un numar intreaga lui viata. Si care isi descopera propriul trecut si vechia obsesie paranoica pentru numarul 23 dintr-o carte care pare al descrie complet, daruita de sotia lui. Toata viata lui ia o intorsatura dramatica atunci cand descoperind povestea cartii Walter devine atat de captivat incat este prins intr-un joc psihologic. Acest joc pare a avea efecte dezastruoase, punand atata viata lui cat si pe cea a membrilor familiei in pericol creindu-se astfel un mister extrem de greu de descifrat in prima faza. Intriga o reprezinta cautarea autorului cartii, care parea a stii prea multe despre viata sa personala, toti blamandu-l cand acesta sustine ca isi regaseste parti importante din trecut acolo tocmai ca toti ii ascundeau defapt adevarul pentru ca acesta sa il descopere singur.

Romanul, descrie un mister al unei crime reci care pare sa reflecte viata lui Walter in feluri sumbre si necontrolabile. Viata personajului principal al cartii, un detectiv cugetator Fingerling este plina de momente care evoca propria istorie a lui Walter. Cand lumea din carte incepe sa prinda viata, Walter este contagiat de un amanunt infricosator al cartii: obsesia lui Fingerling in ceea ce priveste puterea ascunsa a numarului 23.

(more…)

Va recomand mai intai sa cititi cartea. Adica sunt omise multe detalii in film, pana si sfarsitul filmului e diferit, iar daca dupa vreti sa cititi cartea, n-o sa mai aiba acelasi impact. E bine ca macar ideea de baza a fost transpusa bine in film, insa nu e digerata de toti care il vizioneaza. Adica din cate am citit pe wikipedia, a fost catalogat de public drept un film de actiune “cu bataie”. Fii serios, luptele alea nu era pentru divertisment, dar sa va povestesc cam cum sta treaba.
Deci e vorba de tipu’ asta, fara nume, care are o viata plictisitoare fiind mereu plecat in calatorii de afaceri. Insa are o problema: insomnii. Fiindca nu poate sa doarma si niciun doctor n-a reusit sa-l ajute, si-a gasit alinarea in grupuri de suport moral pentru oameni cu probleme gen cancer testicular, sau paraziti intestinali sau chestii de genu’, care il induioseaza mereu si asa reuseste sa adoarma. Pana cand apare tipa asta, Marla Singer, si ii da peste cap planurile, pentru ca el si-a dat seama ca nici ea n-are probleme si vine doar de forma la grupurile astea. Ca sa nu o mai vada, face un aranjament cu ea: el vine la o parte din cluburi si ea la cealalta parte.
Intr-una din calatoriile sale cu avionul, naratorul nostru anonim il intalneste pe Tyler Durden, “cel mai interesant prieten de unica folosinta”. Personajul nostru il admira pe Tyler, iar acesta ii da cartea sa de vizita. Ajuns inapoi acasa, isi gaseste apartamentul in flacari. Acum ca nu mai are unde sa se duca, apeleaza la Tyler. Se intalneste cu Tyler, iar acesta il conduce la noua lor locuinta. Intr-o seara, in parcarea unui bar, Tyler si cu naratorul nostru incep sa se bata si atrag destul de mult public. De aici ii vine ideea lui Tyler sa infiinteze Fight Club, un club saptamanal, in care se aduna mai multi laolalta si se iau la bataie. Dar bataile astea aveau si ele un rost, adica oponentii nu se cunosteau, n-aveau probleme unul cu altul, erau lupte doar ca sa se elibereze de stresul provocat de societate. Si de aici nu va mai povestesc, va las sa va bucurati de film/carte si va spun doar ca intamplarile din film nu mai sunt ca cele relatate in carte, desi personal mie mi-au placut mai mult cele din carte.
Efectele folosite sunt destul de tari (exceptie finalul), mai ales in scenele cu lupte cu tot sangele ala, zici ca erau reale.
Actorii nu prea ii cunosc dar mi-a placut cum au jucat. Helena Carter a facut-o pe Marla mai bitchy decat era in carte (sau poate mi s-a parut mie), insa mi-a placut si de ea. Si partile cu Norton in rolul naratorului functionar monoton, apoi schimbare radicala intr-un smecher.
In concluzie, chiar daca au modificat destul de mult textul lui Palahniuk, filmul care e tare si merita vazut si merita sa fie in top 10 filmele anilor ’90.

I’m Jack’s favorite movie!

P.S. : Si un comentariu funny de pe youtube. : D

Audiences:

Male 18-24

Male 25-34

Female 13-17

This made me laugh. The teenage girls came to look at Brad Pitt while the males came to see it because we actually enjoyed the movie and could relate to Jack’s character and the depiction of modern society. Being male nowadays is not easy. We always have to pretend to concur with the womans point of view, pretend that we’re docil cute and harmless little puppies, and fake our way through life doing the same monotunous thing over and over again.

Next Page »