razboi


Below e un film „comme çi, comme ça”.  Echipajul unui submarin american din Atlantic, salveaza trei supravietuitori ai unei nave-spital britanice care a fost atacata de germani. Unul dintre acestia, o sora medicala (Olivia Williams), starneste tensiuni in interiorul echipei complet masculine deoarece acestia erau superstitiosi si considerau ca o femeia la bordul navei aduce ghinion.(yeah, right!)  Comandantul Brice (Bruce Greenwood) incearca din rasputeri sa tina echipa sub frau, dar dupa ce sufera mari pierderi in urma unui bombardament nazist totul o ia razna si o serie de intamplari supranaturale incep a  innebuni echipajul: o fata misterioasa apare in fereastra, un fonograf fantomatic reda fara oprire un disc Benny Goodman si un cadavru pare sa vorbeasca. Doar ca toate acestea sunt doar inceputul. Curand, se descopera ca Brice nu le-a spus subalternilor intregul adevar in legatura cu un accident care se intamplase cu ceva timp in urma pe vas…

Filmul nu este regizat de Darren Aronofsky, desi apare in filmografia sa, acesta decat se bazeaza pe un scenariu scris de el, in cooperare cu altii. Intriga filmului e familiara: un echipaj care se afla in pericol pe mare si multe fantome care bantuie vasul. Nimic spectaculos sau inspaimantator, din punctul meu de vedere. M-a dezamagit Aronofsky, adica ma asteptam mai mult…tot asteptam intorsatura aceea de situatie care sa ma lase cu gura-casca care nu a venit deloc… Below a fost al treilea film al carui scenariu a fost scris de el dupa Pi si Requiem for a dream. Poate ca dupa ele avea nevoie de o schimbare de peisaj („I think it’s important to keep trying new things”)si a vrut sa vina cu ceva nou, dar nu cred ca i-a iesit. Referindu-ma strict la poveste, nu ii gasesc nimic original, e banala. In schimb, el ma obisnuise altfel. Poate a fost doar ceva de umplutura pentru ca 4 ani mai tarziu a scris genialul The Fountain, unde originalitatea e cuvantul la ordinea zilei. Sau poate colaborarea cu ceilalti scriitori nu a fost atat de reusita si de aici „lipsurile” filmului…

Ce mi-a placut insa au fost cadrele: imaginea cu vasul acela din adancimile Atlanticului si zgomotele de fundal chiar creau suspans si uneori parca intram in film si eram si eu acolo cu ei, mai ceva ca la un film 3D. Iar actrita din rolul principal, Olivia Williams a fost foarte tare frate!

Mmm…nu va recomand filmul, dar daca nu aveti nimic de facut si vreti un film care sa nu va socheze/impresioneze/sperie/plictiseasca (desi pe alocuri a avut si efectul acesta) va puteti uita la Below :3

Advertisements

Scoala filmelor frantuzesti se remarca printr-un stil propriu abordand subiecte complexe intr-un stil unic si direct, nealterand faptele istorice ci invaluindu-le intr-o alta poveste care decurge din cea din urma. Un alt lucru pe care il remarc de fiecare data la regizorii francezi este ambiguitatea amplificata de niste simboluri care nu au alta menire decat aceea de a creea legatura ascunsa intre personaje, nu iti da totul mura in gura iar asta este o lectie pe care trebuie sa o invete regizorii americani din punctul meu de vedere. Ambiguitatea filmelor frantuzesti nu este dusa insa pana la extrem ci este doar indeajuns de puternica pentru a intriga spectatorul prin artistic si prin simboluri, acesta fiind un procedeu extrem de riscant pentru ca poti fi acuzat de ermetism. De aceea, cred eu, filmele frantuzesti sunt extrem de apreciate doar de un anumit tip de public si nu sunt atat de comerciale, insa nu am nici o intentie de a continua cu critici privind celalalt tip de public pentru ca fiecare poate alege singur ce ii place si ce nu. In concluzie, cand recomenzi un astfel de film te poti astepta doar la doua tipuri de reactii, ori pozitive, ori vehement negative.

Jean-Pierre Jeunet a regizat si Le fabuleux destin d’Amélie Poulain un alt film plin de simboluri care nu iti ofera totul pe tava, trebuie sa te uiti de mai multe ori si de fiecare data descoperi altceva, dar odata cucerit nu o sa poti sa te mai opresti.

Filmul are la baza un roman de Sebastien Jaspisot. Actiunea porneste de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial cand o tanara frantuzoaica incearca sa isi gaseasca logotnicul care se zvonise ca a fost ucis in razboi. De-alungul propriei anchete Mathilde este pusa la curent cu toate ororile razboiului fiecare camarad al lui Manech relatand moartea tanarului intr-un mod diferit, adevarul fiind defapt ascuns adanc in sufletul protagonistei care ar fi simtit daca Manech este mort si s-ar fi oprit insa ea a continuat…. mai multe nu vreau sa va spun pentru ca vreau sa il descoperiti singuri.

Il recomand cu placere iubitorilor filmului francez.

Sa spunem ca nu sunt eu fana a filmelor de razboi (nu ca as fi vazut multe) si din cauza asta am cascat mai tot timpul in cele doua ore si ceva. Sau sa spunem ca am ceva cu filmele de la Academy Awards de anul acesta, care nu au fost alese dupa care e cel mai bun, ci care e cel mai plictisitor (desi au fost unele care nu m-au plictisit, dar nici in categoria “bune” nu le-as putea include).

Revenind la subiectul nostru. Nu stiu ce a mai facut domnisoara Bigelow si nici nu cred ca am de gand sa mai vad ceva de ea la cat de mult m-a plictisit. Filmul are nominalizare pentru Best Picture. De ce? Pai, povestea e in felul urmator: o echipa de soldati genisti americani sunt in Irak si se confrunta cu problemele normale pentru ei (doar d-aia sunt genisti). Multi vorbesc de suspansul filmului, suspans care, dupa parerea mea, lipseste cu desavarsire.

Au mai multe nominalizari, printre care si pentru cel mai bun actor pentru Jeremy Renner. Renner l-a interpretat pe nenea personaj principal care purta costumul ala antibombe sau ceva in genul si de care se dezbraca mereu ca sa faca el pe eroul.

Si am gasit si un review pe imdb facut de un soldat din Irak care a lucrat cu chestii in genul si vorbeste despre toate chestiile gresite pe care le fac aia in film. S-au informat bine, nu? Oh, si tipul incheie haios cu “I am glad I saw this on a $2 burned Haji copy. If I’d paid real money for this movie then I too would have a death-wish.

Nota mea: 1,72