Chronicle (2012 – Josh Trank)

Un film care se remarca in primul rand prin stilul de filmare introdus in cinematografie destul de recent. Cadrele par realizate cu un handycam, miscarea si derularea cadrelor fiind realizate perfect urmand acest principiu. Din punctul meu de vedere acest stil de filmare aduce o foarte mare doza de realism, te aduce mai aproape de actiune, aproape ca nici nu mai conteaza cat de veridica este actiunea. Acest lucru este un plus pentru ca asta este si unul din rolurile cinematografiei, sa introduca spectatorul intr-o alta realitate de care sa se simta atasat cat timp dureaza filmul. Sigur, nu mai punem la socoteala faptul ca odata ce faci bine un astfel de film el devine foarte profitabil avand in vadere ca nu investesti atat de mult in realizarea lui. Nu vreau sa fiu inteles gresit, acest film are o calitate de ultima ora din punct de vedere tehnic,  el fiind distribuit chiar si in format 3D, numai ca montajul se reduce la mici efecte in after effects (probabil). Dar nici nu simti nevoia de mai mult. Acest film nu exceleaza la efecte vizuale, unele dintre ele amintindu-mi de vechile filme cu Super Man. Numai ca acest film nu vrea sa fie nici “epic” nici “experimental”, reusind sa se mentina undeva la mijloc pe intreg parcursul.

In film este vorba despre 3 adolescenti care descopera ca au puteri supra naturale. Totul decurge extrem de amuzant pentru ei un timp, fiecare explorand si descoperind noi puteri, noi abilitati. Totul se complica atunci cand unul dintre ei scapa de sub control. Cel care a scapat de sub conrol avea o tipologie specifica, adolescentul cu un tata beat si mama pe moarte care nu are nici un prieten, singurul sau prieten fiind o camera video cu care este filmat intreg filmul.

Cu toate ca filmul are multe momente inexplicabile eu nu ii input nimic, pentru ca aceste momente sunt “mascate” de stilul de filmare, pentru ca intreaga poveste si actiune depindea de o singura camera, de un singur fir epic. Un alt motiv pentru care nu spun nimic rau este ca acest nou fel de a face filme mie personal imi place foarte mult, si am sa ii dau o sansa fiind ceva nou. Recomand acest film tuturor persoanelor care nu zic din prima, “mai bine ma uit la X-Man”…

 

Friends with Kids (2011 – Jennifer Westfeldt)

Inca odata un film care mi-a depasit asteptarile. In primul rand aceasta comedie romantica este extrem de amara si extrem de serioasa, limbajul folosit este unul extrem de liber, deci este un film ce se adreseaza in special persoanelor cu un nivel mai ridicat de maturitate decat alte comedii romantice. Desi recurge la niste clisee inevitabile ale acestui gen, povestea este mult mai plauzibila in comparatie cu alte filme precum No Strings Attached sau Friends with Benefits. Fara sa aiba un buget spectaculos acesta este un film simplu in care s-a pus mult suflet, ideal pentru o duminica plictisitoare cand vrei sa vezi un film usor de urmarit cu o actiune nu foarte precipitata dar cu o poveste foarte buna. Singurul defect al acestui film este ca a aparut dupa cele doua filme pe care le-am mentionat si mai sus, care i-au calcat in picioare povestea chiar dinainte sa apara.

Povestea este a unor doi prieteni care decid sa aibe un copil, fara sa se casatoreasca si fara sa se implice emotional. Asta era reteta lor pentru o viata fericita, mai fericita ca a altor cupluri care se schimba odata cu nasterea unui copil. Si tot asta era si felul prin care ei vroiau sa triseze viata si in felul asta sa isi continue cautarea persoanei potrivite pentru ei odata trecuti de acest impediment pentru ei, nasterea unui copil. Planul le merge perfect, numai ca si viata avea planul ei…

Pot sa gasesc foarte multe lucruri pozitive de spus despre acest film, de la dialoguri captivante presarate cu niste replici pline de realism exact la momentul oportun, la actori care se dedica povestii. Jennifer Westfeldt regizor, scenarist, producator si actrita principala, “WOW” cred ca cel mai bun rol feminin vazut de mine in ultimul timp. Pe ea nu am mai vazut-o pana acum in nici un film, dar din cate vad pe cinemagia a mai jucat niste roluri episodice in Grey’s Anatomy si Clinica. Recomand acest film, oricui.

 

Detachment (2011 – Tony Kaye)

Inca un film despre conditia profesorului, dar de data asta un film care ilustreaza mult mai mult decat atat. Actiunea este concentrata in jurul unui profesor suplinitor care este nevoit sa predea in cel mai rau famat liceu din regiune. Elevii acestei scoli pe langa faptul ca erau blamati fiind considerati inca de la inceput niste ratati erau si violenti atat verbal cat si fizic. Profesorii isi dadeau unul cate unul demisia coplesiti psihic de o problema pe care ei nu o puteau controla si anume felul in care societatea privea scoala, desi era de datoria lor sa schimbe asta. Aici intervine insa Henry (profesorul de romana suplinitor) care incearca si reuseste in 3 saptamani sa schimbe putin mentalitatea elevilor de la clasa lui cu ajutorul unor exemple si al unor discursuri extrem de inteligente, aduse pe alocuri la nivelul de intelegere al elevilor. Pe langa toate astea ne mai este prezentata si viata personala a profesorului din care se desprind mai multe trasaturi de caracter.

Da, poate unii dintre voi ma puteti intreba, care este diferenta dintre acest film si  Entre les murs sau The great debaters . Principala diferenta este perspectiva din care se desfasoara actiunea, in Detachment se doreste mult mai mult conturarea personajului principal, dar pe langa film sunt si niste insertii semidocumetar cu observatii asupra problemelor aparute in film. Tocmai din aceasta cauza Detachment se diferentiaza de celelalte filme, vrand sa fie mai mult o cronica, un jurnal, iar combinatia documentarului cu filmul artistic este foarte subtila si foarte bine reusita. Chiar as vrea sa va dau si alte exemple de filme cu o abordare asemanatoare dar nu gasesc.

Nu stiu cum se intampla dar filmele astea care aduc ceva in plus nu sunt bagate in seama de critici, spectatori si media. Iar aici nu vorbim de o productie obscura sau independenta, vorbim de un film care are in distributie actori precum Adrien Brody pe care il stim dintr-un film ridicat la rang de capotopera de critici precum The Pianist sau filme mai noi precum Midnight in Paris. Christina Hendricks o actrita tanara pe care o stim din productii noi, comerciale, cum ar fi I Don’t Know How She Does It  sau Life as We Know It . Regizorul filmului are si el in filmografie niste filme destul de cunoscute precum American History X dar a fost si director de imagine al trupei Red Hot Chili Peppers. (pentru amuzament/suripindere va recomand aceasta galerie foto cu el )

 

Coriolanus (2011 – Ralph Fiennes)

Pentru a trata cum trebuie un film al carui scenariu se bazeaza exclusiv pe tragedia cu acelas nume scrisa de William Shakespeare trebuie sa cunoastem povestea originala. Si cam atat, multi judeca acest film pentru ca nu respecta reperele temporale si trec cu vederea ca aceasta schimbare nu afecteaza cu nimic esenta povestii. Avem aceeasi poveste,adusa in timpuri moderne, iar aceasta adaptare din punctul meu de vedere este reusita, si repet, este reusita pentru ca nu modifica povestea, nici macar replicile si felul in care au fost scrise in textul original. Tocmai din aceste motive filmul este foate greu de urmarit si foarte criticat in special de cei care s-au obisnuit cu anumite tipare.

Gaius Marcius a primit supranumele de Coriolanus dupa deosebita valoare aratata in asedierea orasului Corioli. La intoarcerea in Roma datorita insistentelor mamei sale el a candidat ca si consul al Romei, el a castigat foarte repede increderea unor oameni politici si al oamenlor de rand. Cu toate acestea, Brutus și Sicinius plănuiesc să anuleze candidatura lui Coriolanus și organizează o revoltă. Confruntat cu această opoziție, Coriolanus într-un acces de furie tună și fulgeră împotriva conceptului de democrației. El compară permiterea plebei de a avea putere asupra patricienilor, cu a lăsa “ciorile să ciugulească vulturii”. Finalul nu vi-l spun, doar pentru ca nu vreau sa stric surpriza.

Uitandu-ma la acest film chiar am avut impresia ca ma uit la o piesa de Shakespeare, chiar daca nu era o scenografie specifica. Cu asta se dovedeste faptul ca o piesa de teatru poate fi jucata chiar si fara decor atata timp cat are un spirit, scenografia fiind o chestie de nuanta.

Distributia este compusa exclusiv din actori de origine Britanica si Scotiana. Regizor si actor principal este Ralph Fiennes, actor care este foarte cunoscut din seria Harry Potter unde a jucat rolul lui Cap de Mort dar si din filme precum The Reader, The Duchess, The Hurt Locker sau Clash of the Titans. 

Recomand acest film iubitorilor literaturii engleze.

 

The Hunger Games (2012 – Gary Ross)

Filmul asta s-ar putea sa va surprinda pentru ca desi pare artificial la prima vedere descoperi pe parcurs ca are totusi esenta. Eu cel putin nu aveam mari sperante, dar ma bucur ca am descoperit in acest film dovada ca inca se mai fac filme bune si imi pare rau ca datorita altor filme prost realizate nu imi mai pun problema ca un film poate fi bun.

Actiunea este plasata undeva in viitor undeva in America de Nord. Lumea era impartita in doua paturi sociale, distinctia dintre cele doua nu se face neaaparat prin civilizatie ci mai mult prin stilul de viata sau bogatie, insa cele doua nu sunt puse in nici un moment in antiteza. Cei mai bogati nu sunt considerati asupritori ci numai superiori celorlalti, ei organizand in fiecare an o intrecere sangeroasa drept omagiu. Pentru aceasta competitie erau alesi cate un baiat si o fata din fiecare dintre cele 12 districte, modalitatea de alegere era tragerea la sorti dintre toti membrii tineri ai fiecarui district. Ce face filmul sa fie interesant din punctul meu de vedere este ca intrega competitie era transmisa live in intreg capitoliul, transformand lupta pentru viata intr-un show de entertainment. Acest show merge foarte departe,  regizorii acestuia comportandu-se ca niste creatori al unui alt univers, cel al “jocurilor foamei”. Acestia aveau controlul absolut a tot ce se intampla in acel mediu creat special pentru aceasta intrecere, mai putin felul in care participantii luptau pentru propria viata.

 

7ARTE – prima zi

Adica… prima zi de competitie, pentru ca festivalul a inceput de pe 19 cu niste filme de copilasi (pe 19, 20, 21), iar azi de la 16 au inceput scurtmetrajele. Noi am intarziat cam 30 de minute si am pierdut primele doua: RUGACIUNE LACUSTRA si 1001 NOPTI, POVESTASII. Am fost confundati cu participanti in competitie (de patru ori!), mie mi s-a intamplat si anul trecut. Am intalnit un regizor din Chisinau (al carui documentar il vedem maine) care ne-a confundat, apoi cand a aflat ca suntem spectatori am inceput sa vorbim si regreta ca lumea nu era interesata (sala era efectiv goala, doar noi si inca 4-5 oameni) si ne spunea ca in curand documentarul isi va spune cuvantul si a fost dragut sa vorbim cu el.

Partea care am prins-o din BOLEK MAJERIK – LUPUL ALB (din nefericire am ajuns undeva pe la mijloc cred) m-a facut sa-mi placa documentarul. Era vorba despre un roman, sculptor si poet, dar poeziile le scrie doar in limba polona. A vorbit foarte placut si imaginele au fost foarte relaxante si nu stiu, ma rapeau din cotidian si ma duceau acolo, in locul acela sacru al sculptorului, am uitat cum se numea (Poiana Ingerilor, sau ceva in genul).

PLOAIA CARE VA VENI a avut 2 minute, si nu prea am inteles, nu am fost nici atenta pentru ca vorbeam cu Oita despre documentarul precedent. VASLASI LA BARCUTELE POEZIEI a fost un documentar superb, despre un fel de concurs de poezie organizat de caricaturistul Ion Barbu. Copiii scriau poezii ale unor poeti romani si apoi foile le transformau in barcute si avea loc o intrecere pe un rau. Mi-a placut ce au zis despre partea politica. Hihihi.

SIMONA NOJA e printre preferatele mele (la egalitate cu cel cu poetul-sculptor). Simona este o romanca geniala, ambitioasa si perseverenta despre care noi habar nu avem (cel putin eu), pentru ca tara noastra e prea ocupata sa o promoveze. A fost balerina si a interpretat “99% din personajele clasice”, a castigat o multime de premii si a infiintat o scoala de balet in Viena, iar acum este directoarea (sau managerul) Scolii de balet a Operei de Stat din Viena si este un om minunat. Mi-a placut cand a fost intrebata “Simona Noja este balerina, manager si mama. La intrebarea cine este Simona Noja, ce raspuns ai da?” “Simona Noja e… Simona Noja”. Si s-a incheiat.

In pauza de 1 ora si jumatate am papat sandvisul, ras cu Rosca si Paul, apoi am fost pusa de Alecs sa CITESC (pentru ca vrea si ea cartea (Viseaza androizii oi electrice? de Philip K. Dick) desi nu cred ca o termin pana plec, scuuuuuze). Oh, am uitat sa mentionez, scurtmetrajele de mai sus fac parte din sectiunea profesionisti: eseu si documentar. Partea a doua a fost sectiunea studenti: fictiune.

A inceput cu PLONJON, un film la care nu am fost atenta pentru ca doar ce avusesem intalnirea cu regizorul de care am vorbit mai sus si nu mai stiu ce mi-a atras atentia. Poate il caut pe net si il revad. JUCARIA, un scurtmetraj despre cum jucaria unui baiat este luata… povestea nu m-a atins, dar decorul si cadrele au fost superbe. GRAINY, alt scurtmetraj ratat de mine din nu mai stiu ce cauza stiu doar ca avea cadre frumoase, dar am uitat, parca zicea Cezar ceva sau Rosca.

O NOAPTE PE PAMANT a fost un scurtmetraj hilar dintr-un anumit punct de vedere, in care un roman isi exprima opinia despre conflictul romani-maghiari. Mi-a placut ca nu a fost agresiv si ca romanul chiar era de acord ca nu conteaza cine a avut primul Transilvania ci ca toti suntem oameni, opinia cu care sunt de acord, desi prefer sa nu ma bag in toate lucrurile astea politice. Asta mi-a placut mai mult (pentru ca am fost si atenta, tihi).

Apoi REGAL, care a fost inspirat de o povestioara a lui Bukowski si care avea si cadre minunate si montaj si ah, asta a fost foarte tare. Nu are rost sa-l explic (e plictisitor daca dau totul in vileag), va zic doar ca unui agent de asigurari ii cade cu tronc Vera… CATEGORIE GREA a fost amuzant, desi enervant uneori, dar a-m-u-z-a-n-t. Nu m-a impresionat, dar totusi (special pentru Rosca). FOTOGRAFIA a avut distributie cunoscuta (a enumerat Cezar actorii), pe mine m-a lasat cu un gust usor amar si mi-a facut mila de anumite lucruri. Cert e ca in unele cazuri ar putea deschide minti.

INTRE PRIETENI a fost previzibil si atentia mi-a scapat, am iesit si afara parca. La EXTRASEZON am ratat putin din incipit, dar nu cred ca am ratat ceva ce mi-ar schimba parea despre el: plain. Ma asteptam sa iasa putin din tipare la un moment dat, dar nu. Desi schimbarea de la camera si ele pe plaja ne-a amuzat copios.

Si cam asta e tot pentru ca DRAFT 7 si STRUG LOVE au fost amanate pentru maine. O sa stau maine la teatru de la 10:30 pana la premiere (spre sa nu se amane si ea).

 

Ray (2004 reg.Taylor Hackford)

Acesta este un film biografic despre Ray Charles. Imi plac foarte mult filmele biografice pentru ca surprind un anumit aspect nealterat din viata unei persoane care a avut o influenta asupra unui domeniu. In acest caz Ray Charles, care este intemeietorul muzicii soul. Si mai remarcabil mi se pare talentul sau in momentul in care ma gandesc ca era orb de la vansta de 7 ani. In acest film sunt surprinse cele mai importante momente din viata sa, printre care si copilaria, foarte inteligent introdusa in film sub forma unor amintiri. Aceste amintiri dau o nota aparte filmului creind o legatura intre prezent si trecut, astfel explicandu-se unele obiceiuri mai putin permise a lui Ray Charles. El se droga inca de tanar cu marijoana ajungand la maturitate sa se drogheze chiar si cu heroina, fiind si arestat pentru asta. El facea aceste lucruri in viziunea regizorului pentru ca se invinuia pentru moartea fratelui sau, care se intamplase sub ochii lui chiar inainte  sa inceapa sa orbeasca din cauza glaucomului. In film mai sunt surprinse si aventurile lui extraconjugale, care au fost numeroase, am citit dupa ce am vazul filmul ca a avut 12 copii cu 9 femei.

Pe langa aceste fapte filmul este structurat extrem de bine in perioade in care el a avut influente in diferite stiluri de muzica printre care se numara rhythm and blues, soul, blues, rock and roll, jazz, country sau pop. Insa nici aceasta parte a vietii lui nu a fost tocmai usoara confruntandu-se cu adversiuni din partea bisericii in momentul in care el a combinat muzica gospel cu rhythm and blues. Urmatoarea perioada a fost cea de country blues, in care el punea foarte mare accent pe textul si povestea melodiilor, acesta fiind o caracteristica importanta a muzicii country. In afara acestui tanlent de necontestat el era si un mare showman fiind considerat de Frank Sinatra: “the only true genius in show business.”

In pielea lui Ray Charles isi joaca poate cel mai bun rol Jamie Foxx. Pentru acest rol el a castigat si oscarul si globul de aur pentru cel mai bun actor. Printre nenumaratele nominalizari acest film a mai castigat un premiu pentru cel mai bun mixaj de sunet. Daca sunteti iubitorii acestui gen de muzica veti considera acest film o capodopera, cred. Pentru mine a fost cel putin interesant sa vad cum a evoluat viata lui.

 

Bad Teacher (2011 reg.Jake Kasdan)

Este o comedie foarte buna spre surprinderea mea. Tot spre surprinderea mea (sau nu) traducerea titlului de catre romani mi se pare un esec total (Profă rea, dar buuună) dar poate ca si asta s-a vrut a fi un lucru comic. Dar din punctul meu de vedere aceasta traducere poate deruta un spectator care vrea sa evite comediile ultra comerciale, de prost gust. Iar aici nu este cazul pentru ca pe langa caracterul comercial (pervers) al filmului are si momente originale de buna calitate. Despre titlu mai sunt cateva lucruri de spus. Este evident ca titlul are un inteles dublu si ca nu se poate traduce mot a mot iar aceasta ar fi singura posibilitate de traducere pastrand intelesul initial. Dar parca titlul din engleza este mult mai subtil, o subtilitate specifica limbii engleze, traducerea aceasta strica chiar si acea mica doza de “mister”. Dupa mine titlurile filmelor nu ar trebui traduse precum nici continutul lor nu trebuie dublat asa cum spunea cea mai stupida initiativa legislativa pe care am auzit-o pana acum. Insist pe acest lucru pentru ca din cauza traducerii titlului aveam o retinere sa ma uit la acest film crezand ca este inca o comedioara de proasta calitate, si nu a fost deloc asa, a fost mult mai buna decat ma asteptam.

Majoritatea actorilor au jucat foarte bine (in afara de Justin Timberlake). Povestea filmului este banala, chiar foarte slaba in unele momente, dar chiar si asa, jocul actorilor a scos filmul din gura criticilor, care si asa au fost destul de multi. Imi este foarte greu sa explic ce mi-a placut la acest film asa ca am sa ma limitez in a spune ca mi-a placut “tipul de umor” care este foarte subtil in cele mai multe momente. Nu este o comedie la care sa mori de ras, dar subtilitatile sunt extrem de bine puse in scena.

Iata alte cateva reactii:

Update: Cameron Diaz joaca rolul unei profesoare de gimnaziu mai putin obisnuita. Cu un comportament destul de libertin si cu un limbaj dezinhibat, isi urmareste scopul de a se marita cu un barbat bogat care ar fi putut sa o intretina. De aceea in prima faza ea trateaza cu indiferenta meseria de profesor. Dupa ce se desparte de prietenul ei, ea este nevoita sa revina la catedra si sa isi caute un nou barbat care sa o intretina. Intriga filmului este legata de dorinta ei de a-si pune implanturi la sani ca sa fie mai atragatoare. Dar pentru aceasta avea nevoie de o suma foarte mare de bani.  Intre timp, intra in scena si Justin Timberlake in rolul unui profesor suplinitor de matematica, pe care profesoara il place. Iar de aici actiunea devine foarte alerta si amuzanta. Finalul este unul destul de bun desi eu simteam nevoia sa fie mai exploziv.

 

Priest (2011 reg.Scott Charles Stewart)

Am sa incerc sa scriu despre acest film in timp ce ma uit la el, chiar sunt curios cum ar iesi. Am sa incerc sa nu dau prea multe detalii si sa ma limitez la aprecieri personale fara a dezvalui prea mult din povestea filmului desi altii au dezvaluit deja povestea filmului prin traducerea usor abuziva a titlului (Priest : Răzbunătorul). Deci nu cred ca mai este nimic de ascuns, oricine ar putea sa anticipeze acum ce se intampla, chiar dinainte sa vada filmul, deci sa incepem:

2.26: in primul rand filmul pleaca de la o premisa ultra intalnita in ultimul timp in filme, cea a conflictului dintre vampiri si oameni. Un alt lucru care nu mi se pare tocmai cum ar trebui este tehnica folosita pentru explicarea premiselor filmului, aceea a desenului animat.

13.56: filmul incepe sa imi placa, pe langa constructia cadrelor si scenografiei care sunt foarte bune din punctul meu de vedere si povestea incepe sa prinda contur. Se face apel la increderea iluzorie a oamenilor in protectia pe care biserica o ofera impotriva vampirilor.

31.41: filmul chiar este interesant dar acum cand am vazut cum arata vampirii defapt mi-am dat seama ca sunt aceeasi vampiri ca in multe alte filme numai ca acolo erau extraterestrii ca in Alien vs. Predator sau creaturi ale iadului ca in Silent Hill. Sunt putin dezamagit.

44.24: felul in care lupta preotii impotriva vampirilor este destul de spectaculos insa foarte putin diferit decat cel din Matrix. Totusi, partea de actiune a filmului este un mare plus pe langa cea horror care pe mine nu m-a impresionat pana acum.

51.00: Intr-un film ca asta era normal sa fie si o mica tradare a unor membrii ai armatei de preoti, doar de dragul actiunii. Pe langa asta, seful vampirilor (care este om care a fost in armata preotilor si a tradat) mi se pare foarte reusit ca personaj in momentul in care se poarte ca un dirijor in momentul in care este distrus un oras, pacat ca am vazut V for Vendetta acolo este mult mai reusita faza.

59.02: uite si partea sensibila a filmului, era singura care mai lipsea ca filmul sa respecte tiparul oricarui film. Acum cliseul este complet. Imi aminteste de filmele vazute la cinema, atunci cand la fazele de genul se auzea din sala: “Pupooo baaaahhh”.

67.03: pentru mine este clar acum, fazele de actiune seamana prea mult cu cele din Matrix, filmul ar fi trebuit sa se numeasca Priest Matrix si nu spun asta ca si cum ar fi ceva negativ, mie chiar imi plac aceste lupte in care sunt sfidate legile fizicii sau logicii sunt foarte spectaculoase si aduc un plus filmului.

85.30:finalul imi place pentru ca evident ca totul a iesit cum trebuie si binele a invins, un alt cliseu la care oricine cred ca s-ar astepta. Dar in acelas timp nu imi place pentru ca a lasat de inteles ca urmeaza o continuare a acestui film iar eu cred ca s-au folosit deja prea multe clisee pentru un singur film, oricum continuarea nu are cum sa intreaca aceasta prima parte, nu vad cu ce ar putea sa vina nou.

Concluzie: un film de actiune interesant si comercial cu parti foarte bune de thriller dar cu parti foarte slabe de horror, l-as recomanda celor care se uita la filme doar ca sa se relaxeze, celora care nu o sa il priveasca dintr-o perspectiva critica pentru ca vor fi putin dezamagiti.

 

The Cable Guy (1996 reg.Ben Stiller)

La filmul asta nu razi cu lacrimi chiar daca regizorul si actorul principal sunt celebrii pentru comediile lor, poate ca nici nu au avut intentia sa provoace rasul. La prima vedere cand am vazut ca este thriller si comedie mi-am pus intrebarea normala, cum se pot imbina cele doua genuri. Cred ca numai Jim Carrey putea sa faca asta desi nu i-a iesit extrem de bine, insa asta nu inseamna ca filmul este slab, numai ca nu il pot cataloga nici macar ca o comedie neagra, pot spune doar ca este o combinatie ciudata.

Personajul jucat de Jim Carrey are serioase probleme de comportament din cazua lipsei de educatie din partea parintilor in favoarea educatiei oferite de programele de la televizor. Poate ca ideea personajului este destul de buna, el isi crease o alta realitate desprisa din progrmele Tv. Poate ca acest film s-a dorit a avea un efect moralizator pentru acele vremuri in care televizorul provoca dependenta. Filmul vrea mai mult sa arate intr-un mod realist consecintele acestei dependente. Este ca si cum in zilele noastre s-ar face un film despre efectele negative ale retelelor de socializare asupra psihicului uman. Personajul acesta este foarte alunecos, avand o putere de manipulare extraordinara atingand mereu la coarda sensibila , el este chiar personificarea a tot ce este negativ in televiziune.