Gentlemen prefer blondes (1953, Howard Hawks)

Poate unul dintre cele mai bune filme din cariera celebrei actrite blonde Marilyn Monroe, „Gentlemen prefer blondes”, s-a bucurat de un mare succes. Aceasta comedie muzicala, regizata de Howard Hawks este foarte bine cunoscuta de catre public datorita uneia dintre scenele sale si anume momentul cand Marilyn interpreteaza „Diamonds are a girl’s best friend”.

Pelicula prezinta povestea a doua artiste Lorelei Lee (Monroe) si Dorothy Shaw (Russell), care terminandu-si reprezentatiile de cabaret fac o croaziera spre Paris, platita de logodnicul lui Lee. Cele doua personaje sunt foarte diferite, dar unite de o puternica prietenie. Lorelei este lacoma, pentru ea nu conteaza cum arata barbatul cu care se va incurca, atat timp cat acesta are ceea ce vrea ea si anume bani. Considera ca singura cale de a fi fericita este sa te mariti cu un bogatas. Insa, Dorothy nu ii impartaseste aceasta opinie, ea prefera tinerii aratosi si puternici, crezand in puterea dragostei.

Intriga filmului este determinata de prezenta unui detectiv particular la bordul vasului, trimis de tatal lui Gus, ca sa o supravegheze pe Lee. De mentionat ca tatal acestuia se impotrivea casniciei. Insa ce te faci cand pe vas mai exista inca un milionar care detine o mina de diamante? De abia din acest moment incep aventurile celor doua artiste care vor trece prin multe peripetii atat la bordul vasului cat si odata ajunse la Paris.

Personajul meu preferat a fost Dorothy Shaw, in primul rand pentru ca nu sunt de acord cu ideile lui Lee si in al doilea rand pentru ca m-a amuzat teribil personajul interpretat de ea. Momentele ei de musical nu au iesit in evidenta prin nimic deosebit, insa fara acest personaj cu siguranta filmul nu ar mai fi avut acelasi impact, cel putin nu asupra mea.

Si pentru ca vorbim de musical-uri, cum am zis si la inceput,cel mai reusit numar muzical al filmului este este cel cand Monroe canta „Diamonds are a girl’s best friend”, moment care a inspirat multe celebritati feminine. Melodia este si sugestiva pentru personaj, care este pasionat de diamante si isi doreste cat mai multe si cat mai mari. In aceasta scena Lee pur si simplu straluceste in a sa rochie roz, inconjurata de barbati.

Finalul, dupa cum va asteptati, este unul fericit :3

Mie chiar mi-a placut filmul si il recomand cu incredere, mai ales daca sunteti fani filme Marilyn Monroe.

 

Billy Elliot (2000 reg.Stephen Daldry)

La prima vedere filmul acesta pare previzibil sau il poti judeca intr-un mod gresit dupa celelalte filme ale lui Stephen Daldry ( The Hours, The Reader… ambele fiind foarte greu de digerat ).  Insa odata cu aceasta comparatie trebuie sa existe totusi si o asemanare ce consta in ceva special al acestui regizor, acela de a crea foarte bine legatura intre personaje, evidentiind caracterul fiecaruia. De aceea acest film a castigat multe premii Bafta in anul 2000 printre care si cele de cel mai bun actor in rol principal si cea mai buna actrita in rol secundar, precum si alte premii la alte concursuri locale, britanice.

Este povestea unui copil de miner care in loc sa invete sa boxeze a fost atras mai mult de lectiile de balet care se desfasurau exact langa sala de box. Tatal, prima data avand niste idei predefinite nu a fost de acord mai ales ca aflase asta de la profesorul de box care era ingrijorat de absenta baiatului. Insa pana la urma, demonstrand totusi ca are responsabilitate il sustine pe acesta pentru admiterea lui la o scoala de balet. Acest film este unul despre descoperirea talentului si inutilitatea de a te opune la ceea ce iti place sa faci chiar daca nu este caracteristic unor anumite sexe.

Se poate vorbi si de o doza de umor foarte fina, mai mult ironic. Insa ce il face cu adevarat special sunt  diferitele stiluri de dans prezente in acest film precum balet, swing, contemporan si step. Muzica:

• “Cosmic Dancer” – T. Rex
• “Get It On (Bang a Gong)” – T. Rex
• “I Believe” – Stephen Gately
• “Town Called Malice” – The Jam
• “I Love to Boogie” – T. Rex
• “Burning Up” – Eagle-Eye Cherry
• “London Calling” – The Clash
• “Children of the Revolution” – T. Rex
• “Shout to the Top!” – The Style Council
• “Walls Come Tumbling Down” – The Style Council
• “Ride a White Swan” – T. Rex

Perntru cei care vor sa se convinga ca si baietii pot dansa balet va propun un mic documentar pe care il puteti gasi aici. Si pe langa asta un video care sper sa va placa, in el sunt prezente cele mai bune scene din film:

 

Dancer in the Dark (2000, reg. Lars von Trier)

Nu am timp ca sa revad filmul, asa ca va avertizez inca de la inceput ca sunt sanse sa omit unele detalii (l-am vazut acum doua luni). Pe Lars von Trier, regizorul filmului, l-am descoperit in ianuarie, nu am vazut multe filme ale lui, insa pot spune ca stilul lui mi se pare unic si splendid.

Dintre filmele lui Lars, Dancer in the Dark se aseamana cu Breaking the Waves: amandoua se axeaza pe vietile unor persoane inocente si gata sa se sacrifice pentru cei dragi, chiar daca asta inseamna sa se expuna unor dureri incredibile. Cu toate acestea, personajele principale (Selma in Dancer in the Dark si Bess din Breaking the Waves) sunt destul de diferite.

Selma (Bjork), personajul principal, este o mama singura care si-ar da si ochii pentru fiul sau. Si chiar face asta: Selma sufera de o boala al carui ultim stadiu este orbirea, din nefericire de aceasta boala sufera si fiul ei. Toata actiunea filmului este bazata pe sacrificiile pe care Selma le face pentru a strange bani pentru operatia fiului ei: emigreaza, lucreaza intr-o uzina, triseaza la testul oftalmologic pentru a putea munci in continuare, nu ii face poftele fiului ei cu toate ca acest lucru o indeparteaza de el etc. Dar tot ceea ce a suferit pana acum nu inseamna nimic cu ceea ce va urma in momentul in care vecinul ei ii va fura toate economiile.

Cu toate problemele din viata ei, Selma nu renunta la marea ei pasiune: musical-urile. Iar acest lucru a generat partile care mi-au placut cel mai mult la film! Selma are o imaginatie uriasa si reuseste sa transforme sunetele utilajelor din uzina sau zgomotele locomotivei ori a rotilor de tren intr-un spectacol mai emotional decat oricare show de la Moulin Rouge. In aceste escapade in lumea fantaziei, Selma joaca rolul principal, iar vocea ei (Bjork, oh, ciudata ta voce, Bjork) te face sa iei parte la lumea ei.

Nu prea ma pricep la detaliile tehnice, insa faptul ca tot filmul, mai putin partile cu cantece au fost filmate cu “camera de mana” a contribuit enorm la acest film si il face mult mai real si aproape de privitor, iar in acelasi timp, schimbul de calitate dintre scenele reale si cele din imaginatiei Selme face mult mai usoara tranzitia intre cele doua lumi si mult mai credibila.

Recomand din suflet acest film: un musical unic si deferit, o drama profunda si o vece formidabila. Iar Bjork nu este deloc rea ca actrita, si-a intrat complet in pielea personajului si isi va intra complet si in inimile voastre.

Cat despre muzica, este uimitoare, desi pentru cei neobisnuiti cu stilul lui Bjork le va fi greu sa o digere la inceput – cu toate ca melodiile sunt oarecum diferite fata de ce canta ea in mod obisnuit, insa stilul ei este inconfundabil. Melodia “I’ve Seen It All” a avut o nominalizare la Oscar si a castigat un Golden Satellite Award, nici Bjork si nici Lars von Trier nu au ramas neprimiati dupa un asemenea miracol de film.

O sa las doua dintre scenele mele preferate din film:

Cvlada

I’ve Seen It All

 

Burlesque (2010 reg.Steven Antin)

Dupa parerea pe care am avuto la ultimul musical vazut am zis ca trebuie sa reconsider acest gen, si am gasit filmul perfect pentru a face asta se pare. In sfarsit un musical cu o poveste, cu invidii, cu ascensiune, cu dragoste si energie, dar mai ales cu muzica de foarte buna calitate, Ali (Christina Aguilera – Tough Lover ) fiind cea care a adus muzica live intr-un club de cabaret condus de Tess (Cher – Welcome to Burlesque). Eu nu sunt un mare fan al muzicii lui Christina Aguilera desi imi place voceai ei puternica, insa in acest film muzica a fost perfecta. Adevarul este ca nu stiu cine putea sa se potriveasc mai bine unui astfel de film in zilele noastre. Iar in ceea ce o priveste pe Cher, da, este o legenda. Deci cuplul este unul perfect pentru un musical bun pe care eu il recomand. L-am vazut a 2-a oara azi dimineata si nu mi s-a parut plictisitor acest lucru.

Povestea este destul de buna, o fata saraca pleaca din oraselul ei pentru a-si implinii idealurile. Ajunsa din intamplare in fata clubului Burlesque, intra din curiozitate si ramane uimita de acea atmosfera. Decide sa faca orice pentru a ajunge pe scena si cu ajutorul unui tanar chipes pe nume Jack care era barman si instrumentist ( care o gazduieste si de care se indragosteste – muzica vorbeste) reuseste sa intre in legatura cu Tess patroana clubului care dupa o auditie ( de dans ) ii ofera o sansa. Ali ii uimeste pe toti cand, dupa o reactie a invidiei pe care o produce, o colega i-a taiat sunetul, ea incepe sa cante live readucand speranta lui Tess al carei club era in pericol datorita unor datorii.

Muzica, cred ca toata lumea stie cine sunt Cher si Christina Aguilera, doua legende fiecare cu epoca ei amandoua avand in comun niste voci foarte puternice. Daca ascult o melodie de-a Aguilerei nu o pot opri sau pune pauza pana nu se termina, are darul asta de a te captiva cu ajutorul vocii si al mesajului, in acest film. Pe langa aceasta poveste, exista si o a doua pentru fiecare personaj, o poveste muzicala foarte bine construita si ea, cu momente de ascensiune de glorie si in final de decadere sau neincredere. In concluzie este un film bun pentru a te relaxa, il recomand.

 

Nine (2009 reg.Rob Marshall)

Dupa mine filmul asta a fost prea mult bagat in seama si nu este deloc ceea ce isi doreste sa fie. Din punctul meu de vedere si povestea este extrem de slaba. Bine, nu stiu de ce sunt atat de negativ in ceea ce priveste un asemenea film, nu stiu la ce trebuia sa ma astept insa a fost o experienta interesanta, nu am vazut foarte multe musicaluri si de aceea nu as vrea sa fac comparatii cu alte filme asemanatoare desi unii spun ca acest film ar fi doar o copie eu iau asta ca pe o simpla parere, dar nici eu nu am fost prea placut impresionat. O observatie importanta dupa mine ar fii aceea ca daca as fi fost italian nu as putea sa ma abtin din ras la acest film, pentru ca imi imaginez cum ar fi sa se faca un film cu actori romani care vorbesc engleza cu accent ciudat. Dar, ok, l-au facut in limba engleza pentru a se difuza in mai multe tari, pentru a fi mai comercial dar dupa mine daca ar fi fost in italiana ar fi avut un plus, nu te zgaria la ureche. Sincer, eu m-am saturat de musicaluri in care se foloseste genul “cabaret” de-asta nici nu m-am uitat la prea multe sau poate ca nu stiu eu de altele.

In acest film este vorba despre un regizor italian inconjurat de foarte multe femei care ii distrag atentia de la activitatea sa creatoare. Fiecare dintre cele 7 femei fiind introduse in film cu ajutorul unui numar de cabaret potrivit caracterului lor sau potrivit relatiei lor cu personajul principal. Insa nu stiu de ce, filmul nu se leaga, pare a fi compus din mai multe parti distincte alaturate fara armonie. Chiar as vrea sa gasesc plusuri acestui film dar in afara de distributie care chiar iti ia ochii, nu gasesc nimic bun nici daca as incerca sa exagerez in favoarea lui. Cat despre afis, dupa mine frizeaza nebunia celui care s-a jucat cu photoshop-ul, se vede clar cum toata lumea se uita in directii diferite, e o adevarata harababura de oameni.

Un film care promite ar fi acesta: Pina un musical cu dans contemporan in memoria colegrafei Pina Bausch decedata in 2009. Va fi lansat in acest an.

 

Alice in Wonderland (1951)

Sub regia lui Clyde Geronimi, Wilfred Jackson si Hamilton Luske, Alice in Wonderland este o alta productie Disney plina de culoare si cantece. Dar aceasta are mult mai muuuult: it has NONSENSE.

Povestea este o combinatie intre cele doua carti ale lui Lewis Carroll: mai mult Alice’s Adventures in Wonderland, decat Through the Looking-Glass; din cea din urma avand doar cateva elemente. Povestea este desigur putin schimbata, cum face Disney de obicei, dar nu intr-un mod rau.

Alice, urmarind un iepure cu un ceas care se tot plangea ca este in intarziere, cade printr-o vizuina si ajunge intr-un hol mare, cu o usita prin care nu poate intra decat dupa ce se micsoreaza luand o inghititura dintr-o sticluta pe care scria “Drink me!”. Si asa Alice ajunge in Tara Minunile, si minunile nu se mai opresc: flori vorbitoare, soldati din carti de joc pictand trandafirii, pisici care dispar, omizi care fumeaza si ciuperci care te maresc sau micsoreaza.

Alice in Wonderland este un film pentru familie si unul dintre (putinele) filmele Disney care nu fac totul prea dulce si care nu contine romantism. Nu este favoritul meu de la Disney si nici favorita mea adaptare dupa cartile lui Lewis, dar il recomand cu mare placere. Nu dureaza nici mult si este si amuzant :3.

Nota mea: 8

 

La Môme (2007, reg. Olivier Dahan)

Dupa ce am afirmat despre film ca e plictisitor am stat si am gandit si mi-am dat seama ca e frumos (asta si dupa ce am inceput sa ascult Edith Piaf). Am inceput sa scriu despre La Vie en rose pentru ca e tot biografic si tot frantuzesc.

Filmul este despre viata lui Edith Piaf (Marion Cotillard), viata pe care si-a dedicat-o artei. Filmul incepe cu copilaria ei si se termina cu moartea, insa de-a lungul lui intervin si alte flashback-uri. Parasita de mama ei, Edith traieste intr-un bordel (nu face nimic, doar e crescuta acolo) pana cand tatal ei o ia. Tatal lui Edith este acrobat, iar cand Edith este rugata de public sa faca si ea ceva, aceasta incepe sa cante si ii uimeste pe toti cu vocea ei. Cand creste, Edith incepe sa cante pe strada cu o prietena (va avea si o reintalnire dura cu mama ei) si astfel este observata.

Viata lui Edith Piaf a fost ciudata. Filmul acesta si Coco avant Chanel prezinta vietile unor femei sarace care au reusit sa ajunga mai sus decat si-ar fi imaginat vreodata.

Desi a reusit sa isi creze o cariera minunata si nemuritoare, Edith Piaf sufera foarte mult in viata ei. Scena care mi-a placut foarte mult este cand ea e pe plaja, iar o jurnalista o intreaba ce i-ar recomanda unei femei. Am gasit citatul pe IMDb:

American journalist: If you were to give advice to a woman, what would it be?
Edith Piaf: Love.
American journalist: To a young girl?
Edith Piaf: Love.
American journalist: To a child?
Edith Piaf: Love.

Cottilard face o treaba uimitoare in rolul lui Edith Piaf.

Este un film care merita vazut.

Nota mea: 9,4

 

Nine (2009, reg. Rob Marshall)

De obicei nu imi place sa fac o lista cu toti actorii din film, insa Nine are doar nume mari sau foarte mari si consider ca merita sa fac o exceptie si asa o sa vorbesc si despre personaje, caci despre actiune nu prea am ce spune. Dar sa incepem cu magicianul din spatele camerelor: Rob Marshall. Il stiu de la Memoirs of a Geisha si tot el s-ar putea sa faca al patrulea film din Pirates of the Caribbean.

Si acum lista: o sa incep cu Daniel Day-Lewis care l-a interpretat pe personajul principal, Guido Contini, un regizor cu multe femei si si mai multe probleme; Penélope Cruz, care in toate filmele in care am vazut-o a jucat excelent (in Vicky Cristina Barcelona ea salveaza tot filmul, cel putin din punctul meu de vedere) o interpreteaza aici pe amanta lui Guido. Cruz are nominalizare la AA pentru acest rol. Marion Cotillard (La vie en rose, Public Enemies) o interpreteaza pe sotia regizorului si este minunata. Cred ca Marion merita mai mult ca Penélope nominalizarea la AA, a fost mai buna ca ea si nu mi s-a parut ca Penélope a dat tot ce a avut, eram obisnuita cu ea altfel din filmele trecute. Judi Dench (Shakespeare in Love, Chocolat) o interpreteaza pe Liliane La Fleur, tipa care se ocupa cu costumele pentru filmele lui Guido si care ii da sfaturi ca un psiholog (sau nu). Imi place faza in care Guido vine si se ghemuieste pe masa ei de lucru si spune ca nu mai suporta si e greu si etc, iar ea ii spune ca se plange degeaba, slujba lui e usoara, nu trebuie sa spuna decat “da” sau “nu”. Pe Fergie nu am mai vazut-o in vreun alt film, dar nu a fost rea. Ea o interpreteaza pe Saraghina, o prostituata pe care Guido a cunoscut-o in copilarie si strangea bani cu prietenii lui, iar ea le facea striptease. Kate Hudson (care a fost minunata in Almost Famous) care o interpreteaza pe Stephanie, o jurnalista; Nicole Kidman, care nu m-a impresionat in muzicalul Moulin Rouge! si nici aici nu mi-a atras atentia. In Nine, Kidman o interpreteaza pe muza si actrita principala a filmului lui Guido. Si ultima, dar nu cea din urma, Sophia Loren – nu-mi amintesc niciun film cu ea, dar m-a amuzat in asta, unde Loren o interpreteaza pe mama lui Guido, care, apropo, e moarta.

Filmul este depsre un regizor care se chinuie sa isi termine noul film, neinceput inca. Dar viata lui e foarte incurcata, mai ales cu atatea femei in ea.

Muzica e minunata si mi-a placut trecerea de la alb-negru la color.

Nota mea: 9,6

 

Chicago

Eu detest musicalurile. Nu imi plac pur si simplu. Acesta e al doilea pe care l-am vazut si cu siguranta mi-am schimbat parerea despre acest gen de filme.

“Chicago” este povestea a doua femei, ambele acuzate de crima. Roxie Hart (Renée Zellweger) pentru uciderea celui care i-a promis ca o va face celebra dar care nu voia decat sa se culce cu ea, si Velma Kelly (Catherine Zeta-Jones) pentru uciderea surorii si a sotului sau. Ce au in comun? Acelasi avocat, Billy Flynn (Richard Gere), un om lipsit de scrupule care face din procese un adevarat circ, totul pentru a castiga. Sfarsitul? Oarecum previzibil dar totusi minunat.

Muzica face din acest film unul genial. Se muleaza perfect pe poveste, coregrafiile sunt foarte inspirate iar actorii sunt pusi in niste posturi in care eu una, nu credeam ca am sa ii vad vreaodata.  Adica acelasi Richard Gere din “Pretty woman” dansand step? No way.

Mi-a placut enorm filmul si l-as mai revedea de o mie de ori si tot nu m-as plictisi.