Coriolanus (2011 – Ralph Fiennes)

Pentru a trata cum trebuie un film al carui scenariu se bazeaza exclusiv pe tragedia cu acelas nume scrisa de William Shakespeare trebuie sa cunoastem povestea originala. Si cam atat, multi judeca acest film pentru ca nu respecta reperele temporale si trec cu vederea ca aceasta schimbare nu afecteaza cu nimic esenta povestii. Avem aceeasi poveste,adusa in timpuri moderne, iar aceasta adaptare din punctul meu de vedere este reusita, si repet, este reusita pentru ca nu modifica povestea, nici macar replicile si felul in care au fost scrise in textul original. Tocmai din aceste motive filmul este foate greu de urmarit si foarte criticat in special de cei care s-au obisnuit cu anumite tipare.

Gaius Marcius a primit supranumele de Coriolanus dupa deosebita valoare aratata in asedierea orasului Corioli. La intoarcerea in Roma datorita insistentelor mamei sale el a candidat ca si consul al Romei, el a castigat foarte repede increderea unor oameni politici si al oamenlor de rand. Cu toate acestea, Brutus și Sicinius plănuiesc să anuleze candidatura lui Coriolanus și organizează o revoltă. Confruntat cu această opoziție, Coriolanus într-un acces de furie tună și fulgeră împotriva conceptului de democrației. El compară permiterea plebei de a avea putere asupra patricienilor, cu a lăsa “ciorile să ciugulească vulturii”. Finalul nu vi-l spun, doar pentru ca nu vreau sa stric surpriza.

Uitandu-ma la acest film chiar am avut impresia ca ma uit la o piesa de Shakespeare, chiar daca nu era o scenografie specifica. Cu asta se dovedeste faptul ca o piesa de teatru poate fi jucata chiar si fara decor atata timp cat are un spirit, scenografia fiind o chestie de nuanta.

Distributia este compusa exclusiv din actori de origine Britanica si Scotiana. Regizor si actor principal este Ralph Fiennes, actor care este foarte cunoscut din seria Harry Potter unde a jucat rolul lui Cap de Mort dar si din filme precum The Reader, The Duchess, The Hurt Locker sau Clash of the Titans. 

Recomand acest film iubitorilor literaturii engleze.

 

The Hunger Games (2012 – Gary Ross)

Filmul asta s-ar putea sa va surprinda pentru ca desi pare artificial la prima vedere descoperi pe parcurs ca are totusi esenta. Eu cel putin nu aveam mari sperante, dar ma bucur ca am descoperit in acest film dovada ca inca se mai fac filme bune si imi pare rau ca datorita altor filme prost realizate nu imi mai pun problema ca un film poate fi bun.

Actiunea este plasata undeva in viitor undeva in America de Nord. Lumea era impartita in doua paturi sociale, distinctia dintre cele doua nu se face neaaparat prin civilizatie ci mai mult prin stilul de viata sau bogatie, insa cele doua nu sunt puse in nici un moment in antiteza. Cei mai bogati nu sunt considerati asupritori ci numai superiori celorlalti, ei organizand in fiecare an o intrecere sangeroasa drept omagiu. Pentru aceasta competitie erau alesi cate un baiat si o fata din fiecare dintre cele 12 districte, modalitatea de alegere era tragerea la sorti dintre toti membrii tineri ai fiecarui district. Ce face filmul sa fie interesant din punctul meu de vedere este ca intrega competitie era transmisa live in intreg capitoliul, transformand lupta pentru viata intr-un show de entertainment. Acest show merge foarte departe,  regizorii acestuia comportandu-se ca niste creatori al unui alt univers, cel al “jocurilor foamei”. Acestia aveau controlul absolut a tot ce se intampla in acel mediu creat special pentru aceasta intrecere, mai putin felul in care participantii luptau pentru propria viata.

 

Priest (2011 reg.Scott Charles Stewart)

Am sa incerc sa scriu despre acest film in timp ce ma uit la el, chiar sunt curios cum ar iesi. Am sa incerc sa nu dau prea multe detalii si sa ma limitez la aprecieri personale fara a dezvalui prea mult din povestea filmului desi altii au dezvaluit deja povestea filmului prin traducerea usor abuziva a titlului (Priest : Răzbunătorul). Deci nu cred ca mai este nimic de ascuns, oricine ar putea sa anticipeze acum ce se intampla, chiar dinainte sa vada filmul, deci sa incepem:

2.26: in primul rand filmul pleaca de la o premisa ultra intalnita in ultimul timp in filme, cea a conflictului dintre vampiri si oameni. Un alt lucru care nu mi se pare tocmai cum ar trebui este tehnica folosita pentru explicarea premiselor filmului, aceea a desenului animat.

13.56: filmul incepe sa imi placa, pe langa constructia cadrelor si scenografiei care sunt foarte bune din punctul meu de vedere si povestea incepe sa prinda contur. Se face apel la increderea iluzorie a oamenilor in protectia pe care biserica o ofera impotriva vampirilor.

31.41: filmul chiar este interesant dar acum cand am vazut cum arata vampirii defapt mi-am dat seama ca sunt aceeasi vampiri ca in multe alte filme numai ca acolo erau extraterestrii ca in Alien vs. Predator sau creaturi ale iadului ca in Silent Hill. Sunt putin dezamagit.

44.24: felul in care lupta preotii impotriva vampirilor este destul de spectaculos insa foarte putin diferit decat cel din Matrix. Totusi, partea de actiune a filmului este un mare plus pe langa cea horror care pe mine nu m-a impresionat pana acum.

51.00: Intr-un film ca asta era normal sa fie si o mica tradare a unor membrii ai armatei de preoti, doar de dragul actiunii. Pe langa asta, seful vampirilor (care este om care a fost in armata preotilor si a tradat) mi se pare foarte reusit ca personaj in momentul in care se poarte ca un dirijor in momentul in care este distrus un oras, pacat ca am vazut V for Vendetta acolo este mult mai reusita faza.

59.02: uite si partea sensibila a filmului, era singura care mai lipsea ca filmul sa respecte tiparul oricarui film. Acum cliseul este complet. Imi aminteste de filmele vazute la cinema, atunci cand la fazele de genul se auzea din sala: “Pupooo baaaahhh”.

67.03: pentru mine este clar acum, fazele de actiune seamana prea mult cu cele din Matrix, filmul ar fi trebuit sa se numeasca Priest Matrix si nu spun asta ca si cum ar fi ceva negativ, mie chiar imi plac aceste lupte in care sunt sfidate legile fizicii sau logicii sunt foarte spectaculoase si aduc un plus filmului.

85.30:finalul imi place pentru ca evident ca totul a iesit cum trebuie si binele a invins, un alt cliseu la care oricine cred ca s-ar astepta. Dar in acelas timp nu imi place pentru ca a lasat de inteles ca urmeaza o continuare a acestui film iar eu cred ca s-au folosit deja prea multe clisee pentru un singur film, oricum continuarea nu are cum sa intreaca aceasta prima parte, nu vad cu ce ar putea sa vina nou.

Concluzie: un film de actiune interesant si comercial cu parti foarte bune de thriller dar cu parti foarte slabe de horror, l-as recomanda celor care se uita la filme doar ca sa se relaxeze, celora care nu o sa il priveasca dintr-o perspectiva critica pentru ca vor fi putin dezamagiti.

 

The Cable Guy (1996 reg.Ben Stiller)

La filmul asta nu razi cu lacrimi chiar daca regizorul si actorul principal sunt celebrii pentru comediile lor, poate ca nici nu au avut intentia sa provoace rasul. La prima vedere cand am vazut ca este thriller si comedie mi-am pus intrebarea normala, cum se pot imbina cele doua genuri. Cred ca numai Jim Carrey putea sa faca asta desi nu i-a iesit extrem de bine, insa asta nu inseamna ca filmul este slab, numai ca nu il pot cataloga nici macar ca o comedie neagra, pot spune doar ca este o combinatie ciudata.

Personajul jucat de Jim Carrey are serioase probleme de comportament din cazua lipsei de educatie din partea parintilor in favoarea educatiei oferite de programele de la televizor. Poate ca ideea personajului este destul de buna, el isi crease o alta realitate desprisa din progrmele Tv. Poate ca acest film s-a dorit a avea un efect moralizator pentru acele vremuri in care televizorul provoca dependenta. Filmul vrea mai mult sa arate intr-un mod realist consecintele acestei dependente. Este ca si cum in zilele noastre s-ar face un film despre efectele negative ale retelelor de socializare asupra psihicului uman. Personajul acesta este foarte alunecos, avand o putere de manipulare extraordinara atingand mereu la coarda sensibila , el este chiar personificarea a tot ce este negativ in televiziune. 

 

Twelve Monkeys (1995 reg.Terry Gilliam)

Trebuie sa recunosc ca am aflat de acest film de la un comentariu “rautacios” la filmul Source Code de pe cinemagia in care se comparau cele doua filme, acesta fiind un exemplu de film mult mai bun ca Source Code iar eu trebuie sa ii dau dreptate cu aceasta ocazie. Distributia si povestea este geniala deci pentru mine, acesta a devenit cel mai reusit film SF pe care l-am vazut pana acum. Pe langa Bruce Willis care joaca poate cel mai bun rol, poate mai bun chiar si de cat cel din The Fifth Element, nu mi l-am imaginat niciodata pe Brad Pitt in rolul unui schizofrenic. Rolul acesta care cred ca este unul dintre primele sale roluri intr-un lung metraj este extrem de convingator, chiar il prinde foarte bine din punctul meu de vedere. Pana acum nu credeam in calitatea celor doi actori care pentru acea vreme chiar cred ca erau niste revelatii in aceasta lume.

Actiunea filmului se desfasoara in anul 2035 cand omernirea se confrunta cu extinctia din cauza unei maladii ciudate. Doar cativa au reusit sa scape. Singura sansa a omenirii era sa trimita unul dintre ei in trecut pentru a elucida misterul acestei maladii misterioase. La inceput se credea ca aceasta maladie a fost produsa si extinsa pe intreg globul de catre o armata numita “Twelve Monkeys” dar pana la final actiunea sufera foarte multe modificari.

Este un film foarte reusit care merita vazut, eu il recomand.

 

Source Code (2011 reg.Duncan Jones)

Dupa parerea mea ce se anunta a fi un film cu o idee inovatoare a fost un succes desi ideea nu este tocmai originala. Sigur ca se pot gasi multi care sa conteste acest lucru insa am sa incerc sa imi expun opinia despre acest film cat mai subiectiv posibil. Ideea este una destul de simpla desi aparent este foarte greu de digerat, insa totul ne este explicat in cele mai mici amanunte pe parcursul filmului. Deci daca esti atent intelegi filmul in intregime, pentru ca totul este explicat exact ca in inception, lucru considerat de multi ca fiind negativ in constructia acelui film, pe buna dreptate. Insa, spre deosebire de inception, explicarea partiilor de natura stiintifica nu afecteaza prea mult suspansul filmului care din punctul meu de vedere este foarte bine construit ceea ce il diferentiaza clar de inception.

De ce spun asta?

• In primul rand, chiar daca este explicat (nu stiu cat de verosimil) mecanismul prin care un om putea sa retraiasca ultimele 8 minute din viata altui om cu ajutorul unei inventii care se numeste Source Code, filmul tot nu este explicat in totalitate pentru ca exista un moment din care nimeni nu ar fi anticipat ce urmeaza sa se intample. De aceea finalul este extraordinar. Tocmai asta este si surpriza din final pe care am sa incerc sa nu o dezvalui. O intrebare pe care ti-o poti pune este: Daca un om poate retrai ultimele 8 minute din viata altui om si face in asa fel incat alea sa nu fie ultimele 8 minute si sa scape cu viata, ce se intampla?
• Chiar daca ideea nu este noua, realizarea filmului este una extrem de buna. Sincer sa fiu, chiar daca anumite scene se repetau si stiam intr-o anumita masura ce urmeaza sa se intample nici nu stiu cand au trecut 93 de minute. Poate ca daca cineva m-ar pune sa spun intr-un cuvant ce cred despre acest film ar fi “captivant” in nici un caz “original”.

Ca orice film si acesta are o gramada de parti negative, am sa spun doar doua dintre ele, din punctul meu de vedere. Eu in general apreciez astfel de filme si ma abtin de la comentarii rautacioase doar de dragul de a le face, dar:

• Cred ca am vazut cele mai proaste efecte vizuale din ultimii ani, iar lucrul asta chiar nu pot sa mi-l explic avand in vedere bugetul filmului si mai ales anul in care suntem, Pot da exemple de multe filme de anii trecuti care au avut efecte vizuale cu mult peste acest film. Lucrul asta chiar m-a deranjat, pentru ca aveam asteptari mai mari.
• In afara de Jake Gyllenhaal si Michelle Monaghan caracteristicile celorlalti actori mi se par total nereusite. Eu cred ca asta este o greseala pentru ca le da apa la moara celora care vor sa se amuze pe baza acestui film pe anumite situri de umor. Bine, asta nu este chiar un lucru negativ daca stau sa ma gandesc, ca si pe mine ma amuza, dar poate influenta perceptia unora creindu-le idei predefinite despre acest film.

 

The Human Stain (2003 reg.Robert Benton)

Asta este un exemplu de film bun care a trecut aproape neobservat din cauza incarcaturii lui cu influente existentialiste. Pentru mine a fost un film de care nu am putut sa ma dezlipesc pentru ca mi-a captat atentia de la alte lucruri, iar asta nu se intampla foarte des. Mi-a adus aminte de o piesa de J.P Sartre care se numeste “Cu usile inchise”, acolo era vorba despre 3 personaje care se intalnesc in infern si nedumerite, fiecare incearca sa isi explice singur situatia spunandu-si povestea de viata cu o sinceritate brutala, fiecare dintre personajele care ascultau descoperind ca “Nu-i nevoie de flăcări şi smoală. Infernul sunt ceilalţi” si abia atunci si-au dat sema de adevaratul motiv pentru care usile infernului sunt inchise iar ei sunt impreuna acolo. Si in acest film este vorba despre un fel de infern nascut in sufletul personajelor datorita tradarii si prostiei unei societati cu o morala exagerata, aproape paranoica, in problemele rasiale. Cheia filmului se afla in secretele pe care le ascunde cu abilitate fiecare personaj si mai ales in morala lor. Anthony Hopkins si Nicole Kidman jucand impecabil o drama existentialista dincolo de orice film cu incarcatura psihologica, in unele momente actorii chiar par a juca o piesa de teatru cu usoare tente filosofice. Monologuri lungi care le tradeaza slabiciunile si trecutul care iese la suprafata din ce in ce mai mult sunt doua caracteristici esentiale ale unei drame de acest tip.

Structura filmului este extrem de complexa, cu povesti paralele care se intersecteaza abia la sfarsit. Aceasta structura complexa a filmului a dus la nevoia unui personaj cu rol de mediator intre aceste planuri diferite, un povestitor care nu este implicat direct in drama dar care asista la ea pana la sfarsit. Acesta este un scriitor, prieten al pesonajului interpretat de Hopkins care in final, dupa ce acesta moare intr-o imprejurare destul de ciudata, scrie o carte cu titlul “The Human Stain” care se voia a fi relevarea povestii la care asistase. El povesteste filmul de la inceput pana la sfarsit intr-o maniera subiectiva acest lucru neafectand caracterul obiectiv al actiunii.

Este un film foarte greu si lent, poate fi plictisitor daca nu ai o stare speciala, o nevoie de a urmarii o poveste ca asta. Pentru mine este un film care se apropie de statutul de capodopera si pot sa sustin asta in fata oricui nu este de acord cu mine.

 

Eu când vreau să fluier, fluier (2010 reg.Florin Şerban)

Este foarte dificil sa vorbesc despre acest film foarte bun in comparatie cu alte filme romanesti. Tot timpul simt nevoia asta de comparatie pentru ca noi inca suntem la inceput, dupa parerea mea, si trebuie sa avem un anumit sistem de referinta ca sa vedem daca evoluam sau nu. Si avand in vedere ca mai mult de jumatete din distributie este formata din amatori care joaca atat de bine imi dau seama ca nu am cu ce sa compar. Ideea regizorului de a folosi actori amatori chiar din randul unor puscariasi aduce mai mult decat originalitate filmului. Aduce o doza de realsim autentic acelei “lumi”.  Acum nici nu ma mai intereseaza asa tare actiunea adormita si usor letargica prezenta si in acest film din moment ce avem deaface cu o idee originala si buna, respect asta.                         

Mi-am adus aminte de acest film pentru ca recent la televizor s-a anuntat moartea unuia dintre actori care suferea de o boala foarte rara a sangelui. Si nu regret ca am vazut filmul pentru ca mi se pare un exemplu de perseverenta. Nu este un film cu foarte multe replici, cu foarte multa actiune, dar cu o lupta interioara extraordinara. Un detinut dupa ce a stat 4 ani in inchisoare in ultimele zile de puscarie primeste o vizita neasteptata de la fratele sau de la care afla ca mama lor din Italia a venit sa il ia si pe el acolo. Pe langa asta se confrunta si cu o presiune psihologica foarte mare din partea colegilor care sunt invidiosi de eliberarea acestuia si il provoaca pentru a i se prelugii pedeapsa. El stiind ce urmeaza sa i se intample fratelui sau refuza cu indarjire sa se lase provocat desi umilinta la care este supus este sub demnitatea umana. Nu vrea ca mama lui sa ii strice si viitorul fratelui sau asa cu i l-a stricat si lui. Acest conflict, interior, si mai ales gandul ca o sa ramana fara fratele sau exact cand mai avea putin si era liber l-a determinat pe acesta la un gest destul de socant. Si aici revin la felul impecabil cu care se joaca acea scena de catre un amator pe de-o parte si de o actrita care joaca in primul ei film pe de cealalta parte.

Pentru a intelege de ce a luat filmul asta asa de multe premii trebuie sa treci peste forma lui si mai ales peste idei predefinite cu privire la “limbaj agresiv”, “manelisti” si “mizerie”, pentru ca tocmai elementele astea fac filmul credibil. Perspectiva din care trebuie sa privim acest film este aceea a penitenciarului, a mentalitatii detinutilor. Aceasta lume nu este in nici un caz ca cea dint-o campanie publicitara foarte cunoacuta acum cativa ani, ea este dura si plina de oameni cu un limbaj si un comportament mizerabil. Asa ca, inainte sa judeci acest film trebuie sa faci un mic exercitiu de imaginatie, in filmele cu peniteciare americane vedem rapperi negrii, intr-un penitenciar romanesc ce ar trebui sa fie?

 

Unknown (2011 reg.Jaume Collet-Serra)

In sfarsit un film bun, nu am mai vazut demult un film care sa imi placa, am crezut ca este ceva neinregula cu mine. Dar pana la urma iata si acel film caruia nu pot sa ii gasesc foarte multe parti negative. Cred ca si daca ai vrea sa le gasesti nu poti fi atent la ele din moment ce filmul te tine in suspans pana in ultima secunda. Este dificil sa faci pe cineva sa vada acest film pentru ca orice ai spune in plus poate spulbera misterul intr-o secunda, odata cu el si interesul. Cred ca este foarte greu sa faci un film gen mister, sunt atat de multe detalii de care trebuie sa ai grija pentru a nu da de gol un lucru care si asa este tratat cu atentie maxima de public, nu trebuie sa faci nici un pas gresit in scenariu si totusi la final totul sa se lege. Un film reusit cu o regie geniala.

Doctorul Martin Harris (Liam Neeson) pleacă alături de soţia sa (January Jones) în Berlin pentru a participa la o conferinţă de specialitate. În urma unui accident cumplit de maşină, Martin se trezeste pe un pat de spital, confuz şi fără să aibă idee cum a ajuns acolo. La scurt timp, constată stupefiat că nimeni nu îl recunoaşte şi este privit ca un străin chiar şi de către soţia lui.

Toti actorii joaca impecabil. Dupa parerea mea, rolul secundar jucat de Diane Kruger este foarte bun si el. Pe ea o cunoastem si din Inglourious Basterds sau Mr.Nobody

 

Limitless (2011 reg.Neil Burger)

Acesta chiar daca se doreste a fi un film fara limite, cum ne spune si titlul, din punctul meu de vedere este extrem de limitat in a pune probleme sau intrebari privitorului. Este genul de film comercial care te relaxeaza chiar daca actiunea este foarte alerta. Te face sa il vezi pana la capat cu entuziasm tocmai pentru ca totul se intampla foarte rapid si nu te lasa sa te plictisesti. Probabil ca actiunea foarte rapida se datoreaza rapiditatii cu care lucreaza creierul personajului principal dupa ce ia un drog sintetic care ii confera capacitatea de a-si folosii 100% din capacitatea creierului. Oricum asta este punctiul forte al filmului, ca nici nu stii cand trec 105 minute. Ce mi se pare insa ironic trecand peste asta este ca desi filmul abordeaza o tema de natura intelectuala, in nici un moment al filmului privitorul nu este incurajat sa isi foloseasca propria capacitate a creierului. Totul se ofera pe tava ca la un spectacol, iar acest lucru eu il consider nepotrivit unui asemenea film. Dar probabil ca nu asta a fost intentia regizorului, ci doar sa fie simplu si comercial, iar asta cred ca i-a reusit. De aceea eu nu pot sa consider acest film un esec ci pot doar sa zic ca tema nu a fost abordata cum ma asteptam eu dupa ce am vazut filme gen Pi si am descoperit un film gen inception.

Filmul, oricat am crede noi ca este adevarat, se bazeaza pe un mit. Se spune ca noi folosim doar 20% din capacitatea creierului. Ceea ce poate fi intr-o anumita masura plauzibil. Oricum o disctuie pe tema asta nu ar avea un sfarsit fara lucruri concrete. Am spus ca tema nu este abordata corect pentru ca nu cred ca un om care isi poate folosi in fiecare clipa capacitatile intelectuale la nivel maxim este doar mai concentrat asupra detaliilor acest fapt conferindu-i puteri de a anticipa si de a prevede viitorul apropiat. Acest lucru este foarte bine ascuns in spatele povestii cu drogul artificial ceea ce face filmul mult mai plauzibil.

Daca as fi ironic as spune ca acest film incurajeaza consumul de droguri in scopuri intelectuale. Prim urmare oricine consuma NZT se transforma in 30 de secunde intr-o mama omida cu un vocabular mai elevat. In film am vazut chiar si un camatar care dintr-o data ameninta in cuvinte elevate si se mira cat de limitat era vocabularul lui inainte sa ai acele pastile. Nu stiu ce sa spun, dar un film despre inteligenta artificiala, abordata asa, nu mi se pare foarte reusit.

Ce mi se pare si mai amuzant este ca am descoperit acest site si mai mult de atat, pe acest site am descoperit o pagina care ne spune daca acest drog este pentru noi sau nu.